După 117 goluri în 5 ani, Cristiano Ronaldo a părăsit Manchester United pentru a deveni CR7, zeul care trebuie să marcheze în fiecare meci. După încă 12 ani, zeul bine hrănit se întoarce la United, unde va înghiți 500.000 de lire pe săptămână. Contra? Vom vedea, dar cine speră să fie remorcat de Ronaldo spre titlu în Premier League sau spre victorie în Liga Campionilor ar trebui să numere mai atent. Și banii, și palmaresul.
La Juventus, Ronaldo a dat tot, dar Juve a ratat de trei ori Liga Campionilor, blocată de echipe nu tocmai monstruoase în actuala lor înfățișare: Porto, Lyon, Ajax. Juve îi datorează lui Ronaldo două scudetti, deși Chiellini e, probabil, cel puțin la fel de culpabil.
Anii de la Juve au fost inundați de 100 de goluri, dar deosebirea e clară: Ronaldo marchează mai departe, dar, acum, are nevoie de un aparat tactic personalizat și de o echipă care joacă pentru el. United n-are la dispoziție slujbași demni de talentul lui Ronaldo și, de altfel, e de crezut că transferul necesar pe Old Trafford era un mijlocaș de clasă la construcție, ca pe vremuri.
United Maximus a avut mereu așa ceva: fără Keane și Scholes, era Ferguson ar fi fost o scurtă escapadă. Adevărat, Ronaldo e întruchiparea totală a profesionismului și se poate reinventa pe baza carburantului mental folosit de eternul Tom Brady în NFL. Sau poate nu. Căci superprofesionismul lui Ronaldo a încălcat, deja, o regulă sacră. În varianta engleză: never go back!
În ciuda loviturii financiare, revenirea lui Ronaldo la MU are ceva nefiresc și obosit. Un fel de a forța reeditarea tinereții trecute. Un soi de sentimentalism care convoacă nostalgii, dar nu construiește performanță.
Și, oricum, Premier League a devenit un loc irespirabil din care extrag oxigen numai maeștrii artelor întunecate, realiștii extremi și comandourile conduse de antrenori mari. A se vedea Chelsea.
{{text}}