Deplorabilul obiectiv: să nu ne facem de râs!
E aproape o unanimitate: victoria de la Reykjavik e un rezultat mare. Stanciu - entuziasmat de sine însuși, pe bună dreptate - declara chiar că e o victorie enormă. Fie!
Cu un amendament apăsat: o victorie enormă în fața unei Islande neașteptat de mici, de stângace în atac, departe de forța aceea a ei care devenise un coșmar nu numai pentru noi. O Islandă cu o jumătate de echipă notată cu 5, cealaltă cu 4. Singur, Marica a consemnat: "Am avut noroc că Islanda a ratat mult".
Ispita
Nu o să mă număr printre aceia care se plâng de noroc, ca de o hibă. Nu înțeleg disprețul față de noroc. Nu-mi plac unanimitățile, le suspectez că vin din prea multe antipatii și prejudecăți.
Ca atare, țin la acest amendament, oricât m-a mulțumit acest 2-0, recunosc, neașteptat și concluzionez tot ca Marica: "Una peste alta, o victorie mare". Totuși, mulțumit cum sunt, nu am curajul să fiu exigent față de Rădoi și nici curajul de a fi optimist sau pesimist.
La 1-0, după golul Stanciu - Man, m-am temut să nu îi ispitească înghețarea la un 1-0 ca întotdeauna eroic. N-a fost cazul. E lucru mare.
Echipe mici și voinice
În fond, Rădoi are dreptate: meciul cu Liechtenstein e cel mai dificil - e epoca echipelor mici și voinice, dar asta, după ochiul meu, ține de logica altor echipe mici, ca a noastră, chiar dacă o campioană mondială ca Franța nu poate trece de Bosnia (1-1), acel 1-1 și al nostru, tot în Franța, în 2016, la Paris, până în minutul 86, când ne-a biruit șutul norocos al lui Payet, cel mai bun joc al României din ultimul mileniu, cum tot bat capul de atâția ani și constat că mulți cred tot așa, în lipsă de mai bine, cum zic francezii. Poate că cel mai bun meci a fost un 4-0 cu cine? Cu Islanda, în '96...
Piei, satană!
Mă obsedează - fără obsesii, un cronicar nu mai e cronicar - și am recitit ieri acel articol în care Cornel Dinu declara că fusese "o victorie a gleznelor noastre latine" și citeam două faze superbe, cu Hagi și Dan Petrescu "anormal de frumoase". Încheiam așa: "Mai pot băieții noștri să mai ofere faze anormal de frumoase? Piei, satană!".
Satana nu a pierit, iată, tremurăm pentru un meci cu Liechtenstein, după euforia unui 2-0 la Reykjavik, îngrijorați - admite și Rădoi - ca nu cumva să ne facem de râs! Îmi arunc pixul când aud de un asemenea obiectiv: să nu ne facem de râs!
{{text}}