Sporturi   •   Tenis   •   US OPEN

Ce a remarcat Cristian Tudor Popescu, după victoria Simonei Halep cu Rybakina: „Are o forță liniștită în ea”

+12 Foto
CTP a analizat victoria Simonei Halep cu Rybakina / Captură Digi 24

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 04 septembrie 2021

Cristian Tudor Popescu, un fin cunoscător al tenisului, a trasat principalele concluzii după victoria splendidă reușită de Simona Halep cu Elena Rybakina, scor 7-6(11), 4-6, 6-3, în turul III de la US Open.

În primul rând, jurnalistul a ținut să remarce calibrul adversarei lui Halep de ieri. Rybakina, o jucătoare cu lovituri extrem de incomode, a „bombardat-o” pe Simona încă din startul meciului, însă defensiva româncei a rezistat admirabil. CTP evidențiază și atitudinea schimbată cu care jucătoarea noastră abordează turneul de la Flushing Meadows. 

CTP: „Simona Halep are din nou acea determinare de a câștiga”


„Rybakina e o jucătoare dură de-a dreptul, un fel de Sabalenka tăcută. Are niște lovituri de ai impresia că dă cu șina de tramvai în tine. Are aceeași constituție de «forțe speciale feminine», iar Simona a rezistat și psihic extraordinar în acel set. 

A avut 5-3 Rybakina, Simona a revenit la 5, au ajuns în tie-break, iar în tie break a avut Simona 6-2, patru mingi de set, pe care i le-a întors Rybakina din poignet, stânga-dreapta, n-a avut ce să facă Simona și după aceea s-au dus până la 12-10 în tie-break, egal, iarăși avantaj, minge de set, minge de set, egal, până la 12-10. Simona a fost condusă, a fost pe punctul de a pierde setul cred că de trei ori și a reușit finalmente să câștige cu 12-10

Nu știu cât o s-o țină picioarele, care au fost atât de rănite în ultima vreme, dar creierul, capul, o ține pe Simona. Are o forță liniștită în ea acum. Nu se crispează, în același timp are voință, vrea să joace tenis la nivel înalt, are din nou acea determinare de a câștiga și în același timp asta n-o crispează. Se vede că este matură”, a afirmat cunoscutul gazetar, în direct la Digi 24

Cristian Tudor Popescu a analizat disputa Halep - Rybakina

Simona Halep a scăpat de Osaka, dar traseul rămâne infernal!

Calificată în optimi de finală la US Open, Simona Halep (29 de ani, 13 WTA) e din nou inclusă în calculele pentru câștigarea unui turneu major.

Chiar dacă US Open a rămas fără Naomi Osaka, partea de tablou în care se regăsește Halep rămâne una înțesată cu nume importante. Eliminarea japonezei o scutește pe Simona de o posibilă confruntare cu campioana en-titre, însă misiunea jucătoarei noastre rămâne una extrem de complicată.

În cazul în care o va învinge pe Elina Svitolina, Halep o va întâlni în sferturi pe câștigătoarea din meciul Leylah Annie Fernandez - Angelique Kerber. Nemțoaica a învins-o într-un duel aprig de trei seturi pe Sloane Stpehens, campioana de la Flushing Meadows din 2017. Apoi, în semifinale, Simona ar putea da peste Aryna Sabalenka, numărul doi mondial și un adversar teribil de incomod pentru Halep. Cum arată traseul virtual către finală:

  • Optimi: Elina Svitolina (6 WTA)
  • Sferturi: Angelique Kerber (17 WTA) / Leylah Annie Fernandez (73 WTA)
  • Semifinale: Aryna Sabalenka (2 WTA) / Garbine Muguruza (10 WTA)  / Barbora Krejcikova (9 WTA)
  • Finală: Ashleigh Barty (1 WTA) / Belinda Bencic (12 WTA) / Iga Swiatek (8 WTA) / Karolina Pliskova (4 WTA) / Bianca Andreescu (7 WTA)

Eu cred și sper că Simona Halep va ajunge în fazele finale, mi-aș dori foarte mult să o văd sus. Poate nu mai e așa mare presiune pe ea, nu mai e presiunea clasamentului, presiunea punctelor sau presiunea de a fi printre primele favorite. Cred că aceste lucruri o vor ajuta - Ciprian Porumb, antrenor tenis, în exclusivitate pentru GSP.ro

VIDEO Rezumatul meciului Halep - Rybakina

Citește și alte știri din tenis:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.