Novak Djokovic (34 de ani, 1 ATP) s-a calificat în optimile de finală de la US Open, după o victorie solidă reușită în fața japonezului Kei Nishikori (31 de ani, 56 ATP), scor 6-7 (4), 6-3, 6-3, 6-2. Sârbul e la doar patru meciuri distanță de istorie.
Fost finalist la US Open în urmă cu 7 ani, Nishikori i-a opus o rezistență serioasă lui Djokovic. Japonezul a dominat primul set, a fost în permanență la conducere și s-a impus în tie-break. Pe „Artur Ashe”, se prefigura o nouă surpriză, însă Djokovic, trecut prin atâtea „războaie” de anduranță, n-a fost de acord.
Scenariul clasic: Djokovic revine, câștigă și merge în optimi la US Open
Sârbul și-a ridicat considerabil nivelul în setul secund. S-a distanțat rapid, a ieșit dintr-o situație complicată, când niponul a avut șanse nenumărate să-l egaleze, iar din acel moment partida a curs într-o singură direcție. Nole a fost dominant, a lovit extraordinar de pe ambele părți ale terenului, iar serviciul l-a ajutat în puținele momente în care Nishikori a mai contat la retur.
Fără prea mari bătăi de cap, sârbul a câștigat următoarele trei seturi, 6-3, 6-3, 6-2, și s-a calificat în optimi la US Open, acolo unde va da peste talentatul american Jenson Brooksby (20 de ani, 99 ATP), jucător cu rezultate bune în această vară.
Teste și mai complicate îl pândesc pe Djokovic în tururile următoare. Alexander Zverev, omul care l-a „răpus” la Tokyo, îl așteaptă pe Nole la cotitură în semifinale.
Novak Djokovic luptă cu istoria la US Open 2021
Sârbul încearcă să-și treacă în cont cel de-al patrulea turneu de Mare Șlem al anului, după ce s-a impus, pe rând, la Australian Open, Roland Garros și Wimbledon Miza e dublă pentru Djokovic. Dacă se impune aici, face 21 de trofee majore, îi depășește pe Nadal și Federer și devine cel mai titrat jucător al tuturor timpurilor.
{{text}}