Ion Caramitru, unul dintre cel mai mari actori de teatru și film ai României, a încetat din viață astăzi, la vârsta de 79 de ani, anunță Libertatea. Vestea a venit la doar câteva ore după decesul legendarului canoist Ivan Patzaichin.
Ion Caramitru, managerul general al Teatrului Național din București, era internat la Spitalul Elias de mai bine de 3 săptămâni. Probeleme medicale cu care s-a confruntat în ultima parte a vieții, ținute ascunse de către familia lui, l-au făcut pe Ion Caramitru să rateze deschiderea ediţiei a XII-a SFR de la Iași, programată pe 11 august, a informat Libertatea.
Ion Caramitru a murit la 79 de ani
Ion Caramitru a activat nu doar ca actor, cât și ca regizor. Acesta a cochetat și cu politica, fiind ministru al Culturii între 1996 și 2000, în cabinetul condus de Victor Ciorbea.
Căsătorit cu actrița Micaela Caracaș, Ion Caramitru are trei copii, toți băieți: Ștefan, Andrei și Matei.
Ion Caramitru a jucat mai multe roluri la TNB, dar a avut reprezentații și în afara Teatrului Național. A jucat la Teatrul Sturdza Bulandra, Teatrul Odeon, Studioul Casandra, printre altele, potrivit TNB.
Ion Caramitru a fost o emblemă pentru teatrul românesc. A fost un actor deosebit, un regizor priceput, a fost directorul TNB, pe care, practic, l-a reconstruit. A făcut multe săli de teatru, a fost un om cum n-o să mai fie mulți ani de aici încolo pentru cultura noastră
- Victor Rebengiuc la Digi 24
{{text}}