Exemplul

La despărțirea de Ivan Patzaichin.

Ivan Patzaichin a murit la 71 de ani. A trecut și ultima vamă, ca oricare alt pământean, după ce și-a purtat suferința discret, ca un lord. Mereu a avut ceva nobil omul acesta neîmblânzit. Pe de altă parte, și aici e aici, Ivan Patzaichin s-ar cuveni să rămână nemuritor.

Repetarea poveștii și ecoul

Mai țineți minte? Cu ceva ani în urmă, pe la cumpăna mileniilor II și III, niște ziariști din fosta Uniune Sovietică, trecând prin fața stadionului Dinamo și ținând neapărat să-și arate ignoranța, au scris despre statuia de acolo ca despre un om de Neanderthal necunoscut (!).

Tocmai de aceea trebuie să spunem, iar și iar și iar, povestea lui Ivan Patzaichin, fiindcă este povestea unui om cu adevărat mare, un erou dacă vreți, și ea s-ar cuveni să aibă ecou, chiar și în ignoranți. Ce fel de erou a fost Ivan Patzaichin?

Nu era statuia unui om primitiv

Vedeți dumneavoastră, statuia aceea nu era, nu este a unui perfect necunoscut, cu atât mai puțin a unui primitiv. Era, este statuia unui multiplu campion olimpic, căci, da, Ivan Patzaichin a fost un mare campion olimpic! Dar nici măcar asta nu e cel mai important. 

Și nici măcar povestea sa cu pagaia ruptă, la acele Jocuri Olimpice de la care se vor împlini în curând cincizeci de ani, nu spune totul despre Ivan Patzaichin, deși spune destul de mult.

Despre oamenii cu adevărat valoroși

Altceva contează și mai mult: omul Ivan Patzaichin. Iar acesta a fost un om bun, un om drept, un om corect, un om generos, un om inteligent și, de aceea, modest, o categorică excepție într-o mulțime de trompete care cântă ode pentru sine. 

Ați observat? Oamenii cu adevărat valoroși sunt modești, fiindcă știu și pot să relativizeze, își știu locul în acest univers (e plin universul de campioni olimpici, la urma urmei), știu ei mai bine cât din ei este rodul muncii, dar și cât este datorită talentului, care nu e opera lor, ci li s-a dat.

Iar omul Ivan Patzaichin a fost exemplar. În această penurie de modele de care suferă societatea românească, Ivan Patzaichin putea fi oricând arătat ca acela care ar trebui urmat. Un om care și-a cunoscut rostul și nu i-a uitat pe ceilalți copii ai Deltei. A fost un lider și ar fi trebuit să fie ascultat - nu prea a fost. Până la urmă, întrebarea este aceasta: ce am făcut noi cu exemplul său?

Destinul unui om întreg

Ivan Patzaichin și-a împlinit destinul. Noi, ceilalți, suntem cei care au rămas datori. N-am făcut niciodată destul, nici pentru campioni, cu atât mai puțin pentru restul sportivilor, nici pentru comunitățile noastre.

Ivan Patzaichin a fost un om întreg, cu sacrificii, principii, demnitate și propriile lupte de dus. Oamenii întregi sunt tot mai rari și de aceea astăzi e ca și cum am fi pierdut un continent.

Măcar de nu i-am irosi și memoria.