Fotbal   •   Liga 1   •   DEZVĂLUIRI

„Ai pile, furi tortul și «te râzi» de proști” » Cine este de fapt administratorul judiciar de la Dinamo: jocuri de culise pe axa Zăvăleanu-Dâncu-Burleanu

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  luni, 06 septembrie 2021

Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al lui Dinamo, funcție în care a ajuns după ce i-a fost recomandat lui Nicolae Badea de către Vasile Dâncu, e patron al unei echipe de fotbal, Academia Viitorul Cluj. 

  • Academia Viitorul Cluj a beneficiat de o promovare controversată în L3, decisă la solicitarea lui Răzvan Burleanu și dictată împotriva unui club al cărui patron e fostul președinte PSD Cluj, Liviu Alexa, protejat de cuplul Dragnea-Dăncilă și demis de actuala putere din PSD.

În fotbalul românesc mai important e cu cine ești prieten, mai ales din mediul politic, decât ce valoarea are clubul pe care îl conduci pentru a reuși să îți îndeplinești obiectivele. Iar cel mai bun exemplu în această direcție este cel care a preluat administrarea clubului Dinamo pentru perioada de insolvență. Numele acestuia: Răzvan Zăvăleanu. Funcția la societatea din Ștefan cel Mare? Administrator judiciar la Dinamo.

Zăvăleanu nu e un simplu administrator judiciar, care nu are nicio legătură cu fenomenul fotbal. Dimpotrivă, conexiunile lui cu oamenii importanți din zona politică l-au împins pentru a avea a beneficia de anumite numiri și chiar avantaje controversate.


Noul administrator de la Dinamo e recomandarea lui Vasile Dâncu

Zăvăleanu fusese, până la Dinamo, administrator judiciar la alte 3 cluburi importante din România, care s-au aflat în insolvență. În ordine: CFR Cluj, ASA Tg. Mureș și Gaz Metan Mediaș. Pe primul și pe ultimul le-a salvat, la Tg. Mureș concluzia a fost: falimentul societății. De fiecare dată, accesul pentru a fi administrator judiciar a venit pe filieră politică, mai ales la CFR și Mediaș.

Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar de la Dinamo

Și la Dinamo s-a întâmplat la fel. Conform surselor GSP, în momentul în care Dinamo studia piața privind modalitatea de a intra în insolvență, Nicolae Badea, omul care se ocupă din umbră de club de luni bune, a fost direcționat de Vasile Dâncu către Răzvan Zăvăleanu. Badea a acceptat recomandarea influentului personaj din interiorul PSD, Dâncu având un cuvânt foarte greu de spus și la CFR, dar mai ales la FRF, unde șef e bunul său prieten, Răzvan Burleanu.


Răzvan Zăvăleanu, patron de club

Cu mai multe roluri de administrator judiciar, Zăvăleanu și-a creat o avere suficient de mare încât să-și permită să dețină chiar și un club de fotbal. E vorba despre ACS Academia de Fotbal Viitorul Cluj, care până în sezonul trecut a activat în Liga a 4-a Cluj. Clubul s-a dezvoltat mult și și-a creat și grupe de copii și juniori care au ajuns chiar să-și dispute finala Campionatului Național. 

Așa s-a întâmplat în această vară, când echipa lui Zăvăleanu a devenit campioană la U19, după o semifinală câștigată în fața lui CSS Târgoviște, scor 3-0, și un ultim act în care s-a impus la penalty-uri cu FC Argeș.

ACS Academia de Fotbal Viitorul Cluj FOTO Facebook

Promovați dubios

Tot în această vară însă, chiar la jumătatea luni august, formația patronată de Zăvăleanu a fost protagonista unei decizii extrem de controversate pe care a luat-o Comitetul de Urgență al FRF, condus de Burleanu. A fost invitată să joace în Liga a 3-a, în locul lui Axiopolis, care s-a retras, dar clubul administratorului judiciar de la Dinamo nu avea calitatea de campioană a județului Cluj. 

În ciuda acestui lucru, forul format din 3 persoane, Burleanu, Gino Iorgulescu și Octavian Goga, ultimul vicepreședintele FRF, a decis că "ia act de retragerea din cadrul competiției Liga a 3-a a clubului CSA Axiopolis Cernavodă și aprobă completarea locului vacant astfel apărut de către ACS Academia de Fotbal Viitorul Cluj".

„Nu e treaba mea"

De ce nu avea această echipă calitate de campioană a Județului Cluj? Fiindcă în sezonul precedent, când lupta s-a dus între ACS Academia de Fotbal Viitorul Cluj și Victoria Cluj (CS Supporter 2.0) s-a ajuns ca ultimul meci direct să fie cel decisiv. S-a terminat 3-3, dar nu s-au mai disputat prelungiri și penalty-uri, cum era prevăzut în regulamentul inițial, ci clubul lui Zăvăleanu a fost declarat câștigător. Ulterior, Comitetul Executiv al AJF Cluj n-a validat-o pe Viitorul Cluj campioană.

Explică însuși președintele AJF de la acea vreme, Vasile Marc: 

„Vicepreședintele meu de la acel moment, domnul Maja, le-a propus celor două echipe înainte de meci să semneze să nu se mai joace prelungiri și penalty-uri în caz de egalitate. Au semnat, dar la final, după ce s-a terminat egal, una dintre echipe a contestat. Nu s-a validat în Comitetul Executiv nicio campioană fiindcă regulamentul aprobat de AJF era cu prelungiri și 11 metri și acestea nu s-au mai disputat. Mai departe, de ce FRF a primit-o pe Viitorul Cluj, nu e problema mea, probabil fiindcă au o Academie foarte bună".

Ce spunea patronul Victoriei Cluj: „Ai pile, furi tortul"

„E o decizie corectă și morală aceea de a-i acorda clubului domnului Zăvăleanu un loc nemeritat și fraudulos în Liga 3. Ce vreți, oameni buni, să stea bietul om încă un an în Liga 4, pe ploaie și în noroaie, ca săracii de noi? Dă-ne dracului pe noi, toți cei din fotbalul clujean care am băgat bani în ultimii ani sperând la o competiție corectă, dă-i dracului pe toți jucătorii clujeni din Liga a 4-a care și-au rupt oasele și au transpirat, așa se face!, cum face domnul Zăvăleanu: ai pile, furi tortul și te «râzi» de proștii ca noi, vorbind cui te ascultă despre cât ești tu de corect și moral", a fost comentariul pe care patronul Victoriei Cluj, dezavantajată de decizia FRF l-a făcut la vremea respectivă.

Rivalul îl consilia pe Liviu Dragnea

Dar cine e acest patron? Echipa deținută de administratorul judiciar de la Dinamo s-a duelat în campionatul județean din Cluj cu un club condus de un alt personaj cu influență în politică. 

E vorba despre Liviu Alexa, care e și patron al site-ului ziuadecluj. Acesta a fost numit în fruntea PSD Cluj de vechea putere din partid, în frunte cu Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă, fiind pentru o perioadă unul dintre jurnaliștii ce îl consiliau pe fostul președinte al PSD, care între timp a fost condamnat și a stat în spatele gratiilor.

Liviu Alexa FOTO Facebook

Ulterior, Alexa a fost îndepărtat din funcție la solicitarea lui Marcel Ciolacu, președintele PSD, un partid în care Dâncu a redevenit om extrem de puternic. Iar după un an și jumătate, echipa patronată de el a pierdut duelul cu cea a lui Zăvăleanu în fața verdictului dat de Burleanu în privința completării locului vacant din Liga 3.

RELAȚIA BURLEANU - DÂNCU

1. Dâncu, mereu în preajma șefului FRF

Dâncu a fost un politician care a fost văzut foarte des în anturajul lui Burleanu în ultimii 7 ani și jumătate, cât au trecut de când actualul șef al FRF e în această funcție. Politicianul participa la mai toate meciurile naţionalei, indiferent că se jucau acasă sau în deplasare! 

Una dintre imaginile celebre care l-au legat pe Burleanu de Dâncu e cea de la Belfast, din iunie 2015, când România a jucat împotriva Irlandei de Nord, iar Dâncu era în faţa hotelului unde era cazată delegaţia României, alături de George Maior, care la acea vreme plecase de câteva luni din funcţia de director SRI! Dâncu a fost foarte influent în PSD fix în perioada în care au avut loc alegerile de la FRF, primăvara lui 2014. Ulterior, numele lui a fost vehiculat ca posibil prim-ministru al României după demisia lui Ponta. Până la urmă, a fost numit Cioloş, dar Dâncu tot a primit o funcţie extrem de bună, ministru al dezvoltării regionale. 

În prezent, Dâncu e președintele Consiliului Național PSD și e văzut inclusiv ca o soluție a acestui partid la alegerile prezidențiale din 2024. Nu mai departe de vara acestui an, Dâncu s-a aflat și el în scandalul provocat de FRF, care la primul meci găzduit de București la CE nu i-a invitat la VIP pe foștii mari jucători, pe care i-a trimis la tribuna a II-a, în vreme ce la fotolii au stat toți politicienii, în frunte cu Dâncu. "Era normal ca domnul Dâncu să stea la VIP din moment ce el s-a ocupat de dosarul de candidatură pentru CE" a fost argumentul celor din FRF.

2. Editorial lingușitor la adresa lui Burleanu

Vasile Dâncu a scris un editorial pentru adevarul.ro, în vara lui 2016, în timpul Campionatului European, editorial care a fost publicat chiar în ziua partidei România - Albania 0-1, decisiv pentru calificarea în optimile de finală. Pe lângă câteva referiri la importanţa meciului, Dâncu s-a transformat într-un aliat al lui Burleanu. Iată ce scria acesta: 

"Timp de 20 de ani am lăsat fotbalul pe mâna unei familii şi a unei găşti de samsari care au tranzacţionat jucătorii ca pe vite, fără a gândi în niciun fel dezvoltarea lui. Nu am mai făcut terenuri de fotbal, nu am investit în educaţia sportivă, am lăsat totul la voia întâmplării. Astăzi, în multe sporturi, organizarea bate talentul sau masa mare de selecţie, echipele unor ţări de 300.000 de locuitori luptându-se de la egal la egal cu restul lumii. Astăzi, proiectele lui Răzvan Burleanu şi ale tinerei lui echipe sunt preluate de UEFA şi FIFA ca bune practici şi vor produce, cu siguranţă, viitoarea generaţie a echipei naţionale, dar nu mai devreme de un deceniu. Dacă vom avea mintea să sprijinim aceste proiecte, să investim în copiii de acum, atunci în viitor vom putea să avem echipă de la care să cerem rezultate constante"

Cum comentează Răzvan Zăvăleanu

  • "Nu sunt prietenul domnului Burleanu. Nu există nici măcar o relație de amiciție între noi. L-am văzut de două ori în viața mea. Prima dată la o Adunare Generală atunci când a dat mâna cu toți cei care participau, din masă în masă. Apoi, a doua oară nici nu mai știu ca să fiu sincer"
  • "Prieten cu domnul Dâncu sau apropiat al acestuia? Ha, ha, ha. Nici vorbă de așa ceva. Departe de mine gândul să am o prietenie sau vreo relație specială cu domnul Dâncu sau cu domnul Burleanu. Nu cred că așa am ajuns la Dinamo"
  • "E foarte simplu de ce jucăm în Liga a 3-a, fără să fi promovat. Federația Română de Fotbal face seriile pentru Liga a 3-a, iar dacă nu există suficiente echipe începe să invite. Și o face în primul rând cu cele care au retrogradat. Dacă nu există doritoare se trece la nivelul următor. Și apelează la formațiile clasate foarte bine în Liga Elitelor. Așa ne-am câștigat noi locul"
  • "Adversarii noștri pot să ne acuze cât vor și cum vor. Eu nu aveam nevoie nici măcar să am echipă în Liga a 4-a ca să pot să particip în Liga a 3-a. Pentru că locul pe care l-am primit este pentru o clasare foarte bună în Liga Elitelor. Atâta tot. Restul nici nu mă interesează"

Se va îmbogăți la Dinamo

Săptămâna trecută, GSP a dezvăluit sumele pe care administratorul judiciar al clubului din Ștefan cel Mare le are prevăzute în contract pe perioada în care Dinamo se va afla în insolvență:

  • 10.000 de euro lunar în perioada de observație, adică până la aprobarea planului de reorganizare. Salariul acesta ar deveni valabil imediat și ar rămâne câteva luni. Roș-albii trebuie să aibă planul aprobat de creditori și de un judecător cel mai târziu în primăvara anului viitor, altfel nu vor mai obține licență pentru prima ligă
  • 7.000 de euro lunar în primul an din perioada reorganizării, adică după ce planul va fi fost aprobat
  • 10.000 de euro lunar în al doilea an din insolvență
  • 11.500 de euro în al treilea an. Dacă reorganizarea va dura mai mult de trei ani, salariul lui Zăvăleanu va rămâne la nivelul acesta în continuare
  • 35.000 de euro pentru întocmirea planului de reorganizare
  • 250.000 de euro e contravaloarea onorariului de succes, care se va încasa în cazul în care Dinamo va ieși din insolvență reorganizată financiar
  • 6% din valoarea obținută la valorificarea/transferul activelor de orice fel. Ceea ce înseamnă că va aplica procentul și la transferurile fotbaliștilor
  • 5% din ceea ce obține societatea ca urmare a unor procese pentru recuperarea unor creanțe ori pentru repararea unor prejudicii
  • 3% din valorile pe care le va genera în momentul în care va atrage noi investitori
  • Toate sumele sunt fără TVA și trebuie aprobate de Adunarea Creditorilor pentru ca Zăvăleanu să le încaseze. PCH, prin programul DDB, e unul dintre creditorii care vor vota dacă administratorul judiciar merită să primească sumele pe care le solicită

Dinamo și-a prezentat transferurile ca în vremurile bune: „Nu ne oprim aici! El va fi dirijorul”

CITEȘTE ȘI:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.