Pe cei de azi, cu Liechtenstein, au venit să-i vadă aproape zece mii de oameni. Pe cei de ieri i-au privit opt mii de spectatori, pe o arenă hunedoreană arheologică și cu soarele în ochi
Antitezele ieri-azi au devenit nu doar comune, ci uneori chiar agasante. În lipsa prezentului se scoate la iveală trecutul. Dacă se face doar pentru a pune la colț prezentul, e total contraproductiv. Însă dacă emoția trecutului poate mobiliza prezentul, îndemnându-l să se ridice, e altceva. Acesta este mesajul rândurilor care vor urma. Încercarea de a oferi zilei de azi pilda zilei de ieri. Poate se întâmplă totuși ceva...
"Corbii" de odinioară
A fost în weekend centenarul Corvinului. O sută de ani de fotbal sub furnale, încununați de opera completă a lui Mircea Lucescu, de acum patru decenii. Revederi emoționante cu vechii corviniști. Care mai albiți, care mai rotunjiți, anii nu iartă pe nimeni. Andone, Gabor, Petcu, Mateuț, Văetuș, Rednic, Gălan, Dubinciuc, Oncu.
Îmbrăcați în echipament de joc, sub bagheta distinsului Remus Vlad, ajuns azi la 75 de ani, despre care puțini știu că a fost nu doar antrenor, ci și un excelent fotbalist, fundaș central, campion național în 1972, căpitanul lui FC Argeș (implicit și căpitanul lui Dobrin) într-o dublă manșă cu scoruri strânse împotriva lui Real Madrid (2-1, 1-3). Totul s-a întâmplat la câțiva pași de statuia lui Mișa Klein, dezvelită în urmă cu trei ani. Însă căpitanul "corbilor" are, acolo pe soclu, mingea lângă piciorul stâng, așa că e ca și cum ar fi fost în teren.
"Tricolorii" dintotdeauna
Belodedici, Neluțu Sabău și Rotariu ar putea juca și astăzi, deși au sărit bine din cincizeci de ani. La fel Costel Gâlcă, deși schimbă și el prefixul la anul. Ca și Viorel Moldovan, puțin împlinit, dar competitiv încă în iarbă, mirosind golul la fel ca în anii de glorie. Apoi au urmat cei din generații mai tinere: Marius Niculae, Miu, Cernat, Trică. Indisponibili, Dănuț Lupu, Stelea și Pancu au mers la Hunedoara măcar pentru a fi secunzii selecționerului de ocazie Cosmin Olăroiu.
A fost o după-amiază mângâiată de soare, cu 8.000 de oameni aplaudând aproape fiecare atingere de minge din teren, cu vestiarul "tricolorilor" emanând aceeași atmosferă din anii de demult, când nu dârdâiam înaintea unor meciuri cu Islanda sau Macedonia de Nord, ci le priveam cu încredere pe cele cu Anglia, Argentina și cu alți adversari de primă categorie.
Palmares recuperat
Prin vremuri, brandul Corvinul și-a pierdut urma, iar echipa (acum în liga a treia) se putea numi până sâmbătă doar FC Hunedoara. Paradoxal pentru un oraș vegheat de sus de Castelul Corvinilor, în care denumirea semnificând corbul cu inel în cioc e omniprezentă. Poartă numele Corvinul (sau forme derivate ale cuvântului) restaurante, pensiuni, hoteluri, prăvălii, numai echipa de fotbal, nu! S-a mers pe firul întâmplărilor și s-a localizat palmaresul în posesia unei persoane fizice.
S-a negociat și s-a stabilit suma pentru care el poate fi răscumpărat. 47.000 de euro. După meci a avut loc o licitație de tricouri, în urma căreia s-au strâns peste 64.000 de euro. Omul serii a fost Rednic. Imprevizibil ca întotdeauna, Mircea și-a achiziționat propriul tricou, pe o sumă deloc de neglijat.
Lecția de istorie
Asemenea zile ajută memoria, o împrospătează, dau "refresh", în exprimarea de astăzi, unor ani și unor oameni obișnuiți cu mult mai caldul limbaj de ieri. Muzeul în aer liber de pe gazonul Hunedoarei a adus în fața tinerei generații exponate de lux, pe care însă după meci puteai să mergi să le atingi, cărora să le strângi mâna, cu care să faci poze împreună.
A fost frumos, însă ne întrebăm pe cine vom vedea peste două decenii la asemenea zile mari? Pe învingătorii Liechtensteinului, desigur.
{{text}}