Tenis

Monica Niculescu și Gabriela Ruse scriu istorie pentru România la US Open » Performanță remarcabilă la New York

Monica Niculescu și Gabriela Ruse sunt în „sferturi” la US Open

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 07 septembrie 2021

Monica Niculescu și Gabriela Ruse s-au calificat între primele opt echipe pe tabloul feminin de dublu de la US Open, după o victorie cu 6-1, 4-6, 6-2 în fața perechii Leylah Fernandez, Erin Routliffe (Canada/Noua Zeelandă). 

Partida a durat aproape două ore, timp în care româncele au jucat mult mai bine pe serviciul al doilea decât oponentele și au valorificat 6 din cele 13 mingi de break avute. 

Monica Niculescu și Gabriela Ruse scriu istorie pentru România la US Open

În urma parcursului remarcabil de la New York, Monica Niculescu și Gabriela Ruse au devenit primele românce din istorie calificate în sferturile probei de dublu de la Flushing Meadows.

Monica Niculescu și Gabriela Ruse sunt în „sferturi” la US Open

Ele le vor întâlni în continuare pe Alexa Guarachi și Desirae Krawczyk (Chi/SUA, favorite 7), care le-au învins cu 6-3, 6-2 pe Raluca Olaru și Nadia Kicenok, capi de serie 12.

Gabriela Ruse și Monica Niculescu au pierdut devreme la simplu 

În proba de simplu, Gabriela Ruse a părăsit competiția americană încă din primul tur. Ruse a pierdut în minimum de seturi, 5-7, respectiv 0-6 cu Marketa Vondrousova (22 de ani, 38 WTA). Ruse a început extraordinar, cu două break-uri, distanțându-se rapid la 5-2. A servit pentru set, a avut două mingi decisive, ambele salvate de Vondrousova, iar de atunci s-a rupt totul. Din acel punct, Ruse a pierdut 11 gameuri la rând, neavând replică la jocul cehoaicei. 

Monica Niculescu s-a oprit în ultimul tur al calificărilor, pierzând în două seturi cu Dalma Galfi (23 de ani, 152 WTA), scor 1-6, 3-6.

Gabriela Ruse, cea care anul acesta a câștigat primul său turneu, la Hamburg, se află în cel mai bun moment al carierei. La ediția din acest an de la New York, ea s-a aflat pentru prima oară în carieră pe tabloul principal.

VIDEO Simona Halep, despre Emma Răducanu: „Nu o consider o surpriză!”

>

Citește și alte știri din tenis: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.