Leylah Annie Fernandez (73 WTA) e prima semifinalistă de la US Open! Noua senzație din Canada a învins-o într-un duel plin de dramatism pe Elina Svitolina (26 de ani, 5 WTA), scor 6-3, 3-6, 7-6 (5), după două ore și 27 de minute.
Leylah Fernandez a împlinit luni 19 ani, vârstă la care a stârnit deja admirația specialiștilor din circuit. Astăzi, a început în forță semifinala cu Elina Svitolina.
Deși avea în față una dintre jucătoarele în formă ale circuitului, canadianca a intrat pe teren fără emoții și a dominat-o în multe momente pe Svitolina. Un break reușit de Leylah Fernandez la jumătatea primului set a fost suficient pentru a-și adjudeca prima manșă. 6-3, iar miracolul canadian continua.
Svitolina, care pierdea set abia pentru prima oară în turneu, a avut o tresărire de orgoliu în setul secund. În doar câteva minute, ucraineanca a dus scorul la 5-1, câștigând setul categoric, 6-3. Soarta partidei avea să fie scrisă în decisiv.
Leylah Fernandez, victorie în „thriller-ul” cu Svitolina
La fel ca în primul set, jucătoarea din Canada a început mult mai bine. Leylah Fernandez a returnat excelent și a fost necruțătoare atunci când a preluat inițiativa în schimburi. Canadianca a ajuns rapid la 5-2, însă Svitolina, cu resurse nebănuite, a reușit să egaleze și, mai apoi, să trimită meciul în tie-break.
Acolo, dramatismul a atins cote nebănuite: ucraineanca a recuperat din nou dintr-o situație complicată, dar tânăra Leylah Fernandez a avut nervii mai tari și s-a impus cu 7-5.
Pentru un loc în finală, canadianca o va înfrunta pe învingătoarea din meciul Barbora Krejcikova (9 WTA) - Aryna Sabalenka (2 WTA).
Leylah Fernandez mi se pare o jucătoare completă și foarte rapidă. O nouă generație vine din urmă, mă bucur
- Simona Halep
Cum arată tabloul feminin de la US Open
- Emma Răducanu - Belinda Bencic
- Karolina Pliskova - Maria Sakkari
- Leylah Annie Fernandez
- Barbora Krejcikova - Aryna Sabalenka
{{text}}