Fotbal   •   Nationala   •   MACEDONIA DE NORD - ROMÂNIA

Legenda Macedoniei de Nord, elogii pentru un român înainte de meciul direct: „A fost la fel de mare ca Beckenbauer”

Darko Pancev a cucerit 7 trofee în tricoul Stelei Roșii Belgrad (CCE, Cupa Intercontinentală, 4 titluri, 1 cupă națională) și a evoluat la CM 1990 pentru defuncta națională a Iugoslaviei (3 meciuri, 2 goluri) Foto: Imago

Articol de Justin Gafiuc   —  miercuri, 08 septembrie 2021

Cel mai mare fotbalist din istoria Macedoniei, Darko Pancev, a împlinit ieri 56 de ani în ziua în care fostul său coleg de la Steaua Roșie Belgrad, Miodrag Belodedici, s-a aflat și el la Skopje în delegația FRF. Au cucerit împreună CCE 1991 și au scris istorie în tricoul Zvezdei. Cei doi au rememorat pentru Gazetă episoade remarcabile din carierele lor tumultuoase.

„Milo Belodedici, alături de Beckenbauer, a fost cel mai mare libero din istoria fotbalului european. Sunt mândru că am fost colegi. Avem atâtea amintiri împreună încât aș putea să scriu o carte". Darko Pancev, legenda Macedoniei, a împlinit chiar ieri 56 de ani, sărbătorind evenimentul într-un moment în care fostul său coechipier de la Steaua Roșie Belgrad se afla, de asemenea, la Skopje, în delegația FRF.

„Mi-aduc aminte că, în cele zece luni când am stat pe tușă după evadarea din România, l-am cunoscut la o cafenea din Belgrad, unde se mai strângeau jucătorii lui Red Star. Darko era atunci în armată și venea îmbrăcat în costum de militar. Un tip pus mereu pe șotii, responsabil cu buna dispoziție în vestiar și la petreceri”. Din Skopje, Belo rememorează și el episoade din perioada petrecută alături de Pancev în fosta Iugoslavie.


„România are șanse doar la potențial maxim”

Sunt doi dintre rebelii fotbalului pe axa București – Belgrad – Skopje, iar partida de azi i-a readus împreună după ce în luna mai au ratat întâlnirea din capitala Serbiei pentru sărbătorirea cuceririi Cupei Campionilor Europeni din 1991, contra lui Marseille, la Bari. Atunci, pe „San Nicola”, ambii au marcat la loviturile de departajare, iar Darko a înscris chiar golul decisiv de la punctul cu var. 

„Un moment minunat, la care am simțit pe umeri o mare responsabilitate”, spune Pancev pentru GSP. El comentează apoi confruntarea din această seară din preliminariile CM 2022: „Va fi un meci imprevizibil. Ambele echipe au calități similare, dar România va trebui să arate maximum de potențial cu acest grup, care nu e la fel de puternic precum cel de pe vremuri. 

Niciuna dintre formații nu are un jucător capabil să decidă singur rezultatul. Chiar dacă Pandev s-a retras, iar selecționerul s-a schimbat după Euro, Macedonia mizează totuși pe un grup care evoluează de ceva ani împreună, iar asta poate fi un atu important”


Amintirile Iadului de la Zagreb

„Avantajul Macedoniei de acum se învârte în jurul liniei de mijloc, unde sunt jucători remarcabili, care pot susține în continuare sus nivelul echipei. Mă refer aici în special la Ademi, Bardi, Alioski și Elmas”, mai spune Pancev în dialogul cu Gazeta. Belo se întoarce însă la trecut și readuce în prim-plan un meci despre care se spune că ar fi aprins, de fapt, scânteia războiului civil din Balcani: Dinamo Zagreb – Steaua Roșie Belgrad, 13 mai 1990, campionatul Iugoslaviei muribunde. 

Zvezda era deja campioană, partida de pe „Maksimir” nu mai avea nicio miză sportivă, dar acolo s-a inflamat latura politică, etnică. Sârbi contra croați. Ortodocși versus catolici. Galeriile au năvălit pe teren la încălzire, Boban l-a lovit cu un genunchi în piept pe un milițian etnic sârb, iar iadul s-a pornit pe gazon, alimentat de tensiunile sociale. 

„Ne-am strâns întâi cu toții la centrul terenului, apoi am fugit la vestiare. A fost un episod la care chiar am simțit ce înseamnă teama. Am stat baricadați în vestiar, urmăream pe un gemuleț ce se întâmplă afară. Am plecat cu blindatele la aeroport, iar partida bineînțeles că nu s-a mai disputat”, povestește Belo. 

Pancev a fost și el în mijlocul haosului din urmă cu peste trei decenii: „A fost acolo vorba despre politică, dar așa funcționau atunci lucrurile”, spune Darko mai evaziv despre un moment care nu-i face plăcere.

Echipa de aur a Zvezdei cu Pancev (ultimul din dreapta jos) și Belo (al doilea din stânga sus)

„În Balcani, politicul controlează tot, inclusiv sportul”

Explică și de ce preferă să stea departe de lumea fotbalului, mai ales după ce a pierdut în 2002 alegerile pentru șefia federației de la Skopje, în favoarea lui Haralampie Hadzi Risteski, fost președinte la Pobeda Prilep:

„În Balcani, politicul e implicat în toate, inclusiv în sport, și nu vreau să fac parte dintr-un asemenea sistem. Am fost director sportiv la Vardar în trei ocazii, am trăit momente de succes, dar nu doresc să lucrez în condiții mediocre, fără confort, fără bani. Ca fost mare jucător, mă interesează doar să înving, nimic altceva!”. 

El deține o cafenea în Skopje, iar la CE 2012 și CM 2014 a fost unul dintre analiștii televiziunii naționale din Macedonia.

3ani au fost colegi Pancev și Belodedici la Steaua Roșie Belgrad, 1989-1992, după care Darko a plecat la Inter Milano, iar Miodrag la Valencia 34 de goluri a marcat Pancev în sezonul 1990-1991, la capătul căruia a cucerit "Gheata de Aur", trofeu controversat aflat și în panoplia lui Dudu Georgescu (2) și Rodion Cămătaru

34de goluri a marcat Pancev în sezonul 1990-1991, la capătul căruia a cucerit „Gheata de Aur”, trofeu controversat aflat și în panoplia lui Dudu Georgescu (2) și Rodion Cămătaru

Am renunțat să joc pentru naționala Iugoslaviei la Euro 1992 fiindcă știam deja că echipa nu va mai participa la acel turneu final. Era începutul unui război civil despre care nici nu vreau să-mi mai aduc aminte

-Darko Pancev

EXCLUSIV Poveste genială cu Balint și Belodedici: "Suporterii Barcelonei nu știau cine suntem și ne-au aprins țigările!"

Citește alte știri despre echipa națonală:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.