Fotbal   •   Liga 1   •   FARUL CONSTANȚA

Clubul lui Gică Hagi face un anunț nemaivăzut în fotbalul mondial: „ Încercăm să atingem neutralitatea climatică până în 2030”

Gică Hagi își propune neutralitate climatică la Farul până în 2030 / Sursă foto: farulconstanta.com

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 09 septembrie 2021

Farul Constanța, clubul condus de Gică Hagi, anunță prin intermediul unui comunicat de presă, unul nemaivăzut în fotbalul mondial, că își propune atingerea neutralității climatice până în 2030.

Într-o perioadă în care poluarea și încălzirea globală sunt teme de interes mondial, Gică Hagi s-a gândit să ia o măsură importantă: își propune să atingă neutralitatea în privința emisiilor directe de gaze care produc efect de seră.

Farul Constanța, comunicat eco-friendly: „Schimbările climatice, una dintre cele mai mari amenințări cu care se confruntă societatea noastră”

„Clubul de fotbal Farul Constanța consideră schimbările climatice una dintre cele mai mari amenințări cu care se confruntă societatea noastră în prezent și din acest motiv sprijină eforturile Uniunii Europene de prevenire a acestora. 


Preocupați de viitor și, totodată, conștienți de faptul că fiecare dintre noi putem contribui la îmbunătățirea situației climatice grave cu care ne confruntăm, clubul Farul Constanta își propune, printr-o viziune clară, ca în toate activitățile sale să atingă neutralitatea în privința emisiilor directe de gaze care produc efect de seră, până în anul 2030. 

Este o prioritate strategică pentru care vom elabora, împreună cu experți din domeniu, un plan de acțiune care să prevadă o tranziție necesară atingerii acestui obiectiv și investițiile necesare. De asemenea, clubul nostru își propune să promoveze această inițiativă în relația cu suporterii, partenerii, sponsorii și subcontractorii, care sperăm să își asume la rândul lor aceleași obiective. Credem că este nevoie să acționăm hotărât și împreună”, se anunță într-un comunicat emis astăzi de Farul Constanța. 

Gică Hagi: „Vom face tot ce depinde de noi pentru atingerea neutralității climatice până în 2030”

Pentru noi, viitorul a fost, este și va rămâne cuvântul de ordine. Lucrăm mult cu copiii, iar proiectul nostru este despre ei și despre viitorul lor și al nostru. Ne dorim cu toții o lume mai bună, iar pentru asta este esențial ca fiecare dintre noi să se implice. 



Vă asigur că împreună cu colegii din club și din Academie vom face tot ce depinde de noi pentru atingerea neutralității climatice până în 2030, mai ales că, din datele prezentate de experți, Constanța este una dintre cele mai expuse zone din România în cazul în care fenomenul încălzirii globale nu este stopat” - Gică Hagi, antrenor și acționar Farul Constanța


Gică Popescu: „Suntem primul club de prima ligă din lume care își propune acest obiectiv ambițios”

Din informațiile noastre, suntem primul club de prima ligă din lume care își propune acest obiectiv ambițios. Vom sugera UEFA și FIFA crearea unui grup de lucru în care cluburile să schimbe informații despre cum ar putea colabora în combaterea schimbărilor climatice. Este timpul să acționăm împreună pentru viitorul copiilor noștri. În ceea ce ne privește, vom adopta foarte curând măsuri concrete. 



De exemplu, în baza noastră de la Ovidiu va începe un prim proiect de producție de energie regenerabilă care să ne asigure o parte din consum și care să alimenteze și mașinile electrice la care vrem să trecem pentru transport - Gheorghe Popescu, președinte Farul Constanța

VIDEO Ianis Hagi i-a oferit tricoul unui copil după meciul cu Liechtenstein

Citește și alte știri de actualitate: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.