Emma Răducanu s-a calificat în finala US Open 2021, la abia al doilea turneu de Grand Slam în care participă pe tabloul principal.
- Când se joacă Emma Răducanu - Leylah Fernandez, finala de la US Open 2021, și informații-cheie despre meci.
Jucătoarea britanică cu origini românești este clasată deocamdată pe locul 150 WTA, dar poate ajunge până pe poziția 24, dacă se impune în finala contra unei alte adolescente Leylah Fernandez. În vârstă de 18 ani, Emma trăiește visul american, după o nouă victorie foarte impresionantă, contra grecoaicei Maria Sakkari, în semifinale.
Emma Răducanu e în finala US Open: „Nu știam dacă îmi pot menține jocul împotriva celor mai bune jucătoare din lume”
„Sincer, timpul a trecut foarte rapid la New York. Am avut grijă de jocul meu și după 3 săptămâni sunt în finală, ceea ce e incredibil. Astăzi, nu m-am gândit la nimic altceva decât la mine. Aș vrea să mulțumesc echipei mele, precum și celor care m-au susținut acasă. N-am presiune în finală, fiindcă sunt jucătoare venită din calificări”, a explicat Emma Răducanu, după meci.
„Până la US Open, am avut multe meciuri pregătitoare. Am jucat un turneu 125 în Chicago, apoi un 100 cu o săptămână înainte. Cred că mi-am clădit forma cu fiecare meci. Dar tot nu știam exact care va fi la US Open.
Tenisul meu m-a surprins, fiindcă am reușit să cresc nivelul când am dat de jucătoare foarte bune. Înauntrul meu, am știut că am un nivel apropiat de fetele din vârf, dar nu știam dacă pot să-l mențin pentru un set sau două. Dar am făcut-o împotriva celor mai bune jucătoare din lume și, sincer, e incredibil”, a continuat Emma.
Confruntarea cu Leylah Fernandez din finala US Open, surpriza Erei Open
Niciodată nu s-au mai întâlnit două jucătoare venit din calificări în finala unui turneu de Grand Slam. Număr 73 WTA, Leyla Fernandez a reușit să elimine nume foarte grele de pe tablou, precum Naomi Osaka, Elina Svitolina, Aryna Sabalenka sau Angelique Kerber. Finala are loc sâmbătă.
Canadianca în vârstă de 19 ani și Emma vin din circuitul de juniori, acolo unde s-au întâlnit o singură dată, la Wimbledon 2018, cu Leylah în postura de campioană la Roland Garros. S-a impus Emma Răducanu, scor 6-2, 6-4.
Prima noastră întâlnire a avut loc la Toronto, fiindcă acolo m-am născut eu, iar ea e canadiancă, deci am legat o relație. Apoi, am avut meciul de la Wimbledon. Dar e clar că jocul și personalitatea noastră au evoluat foarte mult de atunci. Va fi diferit. Dar amândouă jucăm tenis foarte bun, deci va fi un meci bun.
- Emma Răducanu
{{text}}