Fotbal   •   Liga 1   •   UTA - RAPID 2-2

Alexandru Albu explică de ce s-a bucurat în stilul Memphis Depay: „Tot stadionul mi-a umplut frigiderul. Le mulțumesc, era gol”

+49 Foto
Alexandru Albu // foto: Alexandra Fechete

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 10 septembrie 2021

Alexandru Albu (28 de ani), autor a două goluri în meciul dintre UTA și Rapid, scor final 2-2, a explicat de ce a sărbătorit în stilul lui Memphis Depay golurile marcate în poarta arădenilor. 

Alexandru Albu, fost jucător la UTA, a marcat golurile Rapidului la Arad. Primul cu capul, al doilea cu noroc, centrarea sa fiind deviată în poartă. După fiecare dintre reușite, mijlocașul și-a băgat degetele în urechi, la fel cum sărbătorește și Memphis Depay, starul Barcelonei. După meci, Albu a explicat ce a stat în spatele gesturilor sale: 

Tot stadionul mi-a umplut fridigerul, și le mulțumesc, pentru că era gol. Nu mă interesează, le mulțumesc pentru presiune, mi-a făcut un bine. Ei au încercat, sper să încerce toți cu mine așa, se pare că-mi merge bine.


Alexandru Albu, după UTA - Rapid

„Îmi pare rău pentru acea ratare (la 2-0 a scăpat singur cu Iacob, dar a fost blocat, n.r.), dacă făceam 3-0 meciul se termina. Și așa zic că am controlat meciul, pe final s-au urcat peste noi, nu știu de ce am cedat terenul. Trebuie să lucrăm mai mult la antrenament, să nu mai cedăm așa ușor pe final. Asta este situația, până la urmă e bine și un punct. Zic că este OK, echitabil, urmează meciuri acasă, trebuie să mergem la victorie”, a spus Albu la DigiSport.

El a comentat și suspendarea antrenorului Mihai Iosif, care nu s-a aflat pe bancă la meciul de astăzi: „Vă dați seama că a fost un șoc, Mister e lângă noi mereu, i-am simțit lipsa”. 

Am avut 2-0, e frustrant că nu am câștigat, dar au pus o presiune foarte mare în a doua repriză. După ce au marcat primul gol era greu să mai ținem de rezultat. Mă bucur că s-a terminat egal, cred că e un rezultat echitabil, ne pregătim pentru următoarele meciuri, de acasă. 



Nu cred că a fost o revanșă, le mulțumesc oamenilor de aici că mi-au dat șansa să debutez aici. Mi-am făcut datoria. Galeria m-a salutat, cred că am fost apreciat aici. Știind că nu-l avem pe bancă pe domnul Iosif a fost un impuls negativ. 



- Horațiu Moldovan, portar Rapid


A fost greu, toată lumea știe că pentru mine a fost un meci special, m-am întors acasă. UTA e o echipă bună, e greu să-i bată cineva acasă. Rezultat echitabil, prima repriză a noastră, a doua a lor. Nu am știut să gestionăm finalul de meci, trebuie să învățăm din greșeli, e a doua oară când luăm gol pe final. 



Este frustrant să nu plecăm cu cele 3 puncte, dar mergem înainte, trebuie să luăm cele 3 puncte cu Gaz Metan. Am aflat cu două ore înainte de meci că Mihai Iosif nu va fi pe bancă. Este greu fără antrenor, pregătim toată săptămâna ceva, apoi nu ne poate da indicații, nu ne poate transmite nimic. Ne propunem 6 puncte din următoarele meciuri. 



- Cătălin Hlistei, Rapid

Cred că am făcut un joc bun în prima repriză, s-a văzut asta și pe tabelă, am condus cu 2-0. Cred că băieții chiar și în a doua repriză au făcut un joc bun, doar că am avut două momente în care am greșit. Până la urmă, cred că este un rezultat convenabil pentru ambele echipe. 



Aș vrea să le mulțumesc suporterilor noștri, care au venit aici și s-au luptat cu galeria gazdelor. Și la meciul trecut a fost presiune, UTA a confirmat în Liga 1, iar anul acesta cred că obiectivul principal pentru ei este play-off-ul. Va fi greu pentru toate echipele să obțină chiar și un punct aici. 



- Adi Matei, antrenor principal Rapid

Clasament Liga 1: Rapid și UTA, pe podium 

FOTO. Cele mai tari imagini din UTA - Rapid 2-2 

+49 Foto
FOTO: Alexandra Fechete

Citește mai multe știri din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.