Derby-ul Leipzig - Bayern 1-4 a fost mai disputat în tribune. Amfitrionii nu l-au iertat pe Nagelsmann, după ce i-a „devalizat” la transferul său în Bavaria.
Bayern a călcat-o în picioare pe vicecampioana RB, chiar la Leipzig: 4-1. Dacă duelul din teren n-a avut chiar intensitatea așteptată, pe margine au ieșit scântei. Schimburile de „amabilități" dintre antrenorul oaspeților, Julian Nagelsmann, și foștii săi șefi de la Leipzig sau tensiunile din tribune au ținut prima pagină a ziarelor de azi.
Mărul discordiei? În aprilie, când a fost clar că va pleca la Munchen, Nagelsmann declara că „n-o să închiriez acum un T6 ca să iau și doi, trei jucători de la Leipzig cu mine". Într-adevăr, el n-a închiriat VAN-ul Volkswagen la care făcea referire. Dar la campioana Germaniei au ajuns fundașul Upamecano, mijlocașul Sabitzer, care au și jucat sâmbătă, și întregul staff cu care lucrase până atunci la RB.
Ceea ce conducătorii clubului est-german nu i-au iertat. Și s-au răzbunat cu un fotomontaj postat pe Twitter, în care Nagelsmann apare la volanul unui T6, iar alături se pot distinge toți cei menționați mai sus. Mesajul: "Bine ai venit, Bayern! Jumătate de echipă a călătorit azi la bordul unui T6".
Totodată, întrebat dacă-i simte lipsa fostului antrenor, directorul sportiv al amfitrionilor, Oliver Mintzlaff, a declarat revistei Sport Bild că „n-am plâns nici măcar o zi după el".
Reacția lui Nagelsmann: „Oliver putea s-o pună sub altă formă. Dar, probabil, vrea să-l protejeze pe noul antrenor". Apoi, pentru fluierăturile primite la apariția în stadion, s-a revanșat cu un categoric 4-1.
Și în tribune au fost momente tensionate. Din cauza unor bannere provocatoare la adresa fanilor locali, gen "Fără fotbal pentru RB" sau "Fuck RB", ce amenințau să declanșeze o altercație generală, suporterii lui Bayern au avut de-a face cu stewarzii și cu polițiștii, care i-au pus la punct și le-au confiscat înscrisurile cu pricina.
82,5 milioane euroa încasat RB de la Bayern pentru Nagelsmann (25 milioane), Upamecano (42,5 milioane) și Sabitzer (15 milioane)
Lewa și Gnabry, incerți pentru Barca
Bayern a plecat de la Leipzig cu toate punctele, dar și cu doi titulari accidentați. Gnabry a acuzat dureri la mușchii din zona lombară și a fost înlocuit în finalul primei reprize, iar Lewandowski a fost și el schimbat în partea a doua, din cauza unor probleme la adductori. Amândoi sunt incerți pentru duelul cu Barcelona de marți, din Liga Campionilor.
{{text}}