Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat

Probabil că mulți dintre cei care sâmbătă s-au grăbit să-și ocupe locurile pe „Old Trafford" au fost acolo și pe 10 mai 2009, atunci când Cristiano Ronaldo marca ultimul său gol pentru Manchester United, într-un derby cu City câștigat cu 2-0. 

Probabil că au fost și pe 16 mai, la ultimul meci al lui Cristiano Ronaldo pe „Old Trafford", un 0-0 al deja campioanei United cu Arsenal. Și poate că destui au fost și la Roma, la acea finală de Champions League pierdută cu Barcelona, ultima reprezentație a lui Cristiano în tricoul „diavolilor". 

Și sigur toți aceștia au visat la ziua în care Cristiano va reveni pe „Teatrul viselor" nu ca adversar, ci ca lider al unei echipe ce și-a pierdut constant din anvergură după plecarea lui. Iar ziua asta a venit. 

Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. De parcă toți acei oameni ar fi clipit o dată și brusc s-au dus toți cei 12 ani în care au privit cu jind, dar și cu un soi de dragoste părintească, la reușitele copilului lor răsfățat, în alte tricouri. „Old Trafford" nu și-a renegat niciodată idolul. Iar Cristiano s-a întors. 

Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. S-a întors, a marcat de două ori și pare gata pentru o nouă provocare. Poate ultima din carieră, deși ar fi bine să nu hazardăm, căci băiatul ăsta pare capabil de orice, inclusiv să joace până după granița celor 40 de ani.

S-a respirat un aer de maximă euforie sâmbătă. A venit la meci până și Avram Glazer, unul dintre proprietari (nu mai fusese din 2019), subiect al contestărilor destul de vehemente. A fost și Ryan Giggs, mai retras în ultimul timp din motive cunoscute. A fost și Jorge Mendes, iar puternicul impresar, altfel destul de detestat, a obosit bătând palma cu fanii. Că a fost și Sir Alex e deja normal. Cum era ca tocmai el să nu fie?!

„Old Trafford" e deja pregătit pentru un sezon de „sold out". Dar e clar că nu ăsta e obiectivul. Ci un sezon în care să nu mai zboare de pe acest stadion atât de ușor puncte. 26 mai exact, căci atâtea a cedat United în sezonul trecut pe „Old Trafford". 

Efectul Cristiano ar trebui să însemne, dincolo de golurile pe care le va da, o atmosferă formidabilă la meciurile de acasă, un efect de intimidare față de adversarii de mai mic calibru (s-a văzut asta la Newcastle sâmbătă) cu care se pierd campionatele, o motivație pentru coechipieri, începând de la antrenamente și până la jocuri, o stare de spirit așadar mult mai bună.

E greu de spus unde se află Manchester United acum în această colosală luptă pentru titlu cu Chelsea, City, Liverpool. Nu e în pole-position, asta e clar, poate e chiar a 4-a la nivel de opțiuni. E sigur însă că e acolo. Venirea lui Cristiano asta înseamnă, de fapt. Că United a intrat în luptă. Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat în acești 12 ani.

„Bătrâna Doamnă” cântă tot mai fals

Coincidența a făcut ca aproape în același timp cu „dubla" lui Cristiano să se înregistreze încă un eșec al lui Juventus. La Napoli acum, după ce Morata deschisese scorul. Pașii greșiți ai „Bătrânei Doamne" continuă și mulți se întreabă acum dacă nu cumva problema la Juventus era alta, în niciun caz Cristiano, ce părea mai degrabă soluția. 

În special, așa cum spuneam mai sus, la nivel de ambiție. E cert că Juve a resimțit din plin bătaia de joc a FIFA față de cluburile europene, iar lui Allegri i-au lipsit o grămadă de oameni importanți, dar la fel de cert e că situația de față n-are nimic de-a face cu cea din 2015, când Juventus a început la fel de prost, dar a câștigat „scudetto". 

E posibil să mă înșel, dar Allegri nu pare omul pregătit pentru o reconstrucție, așa cum se cere acum la Juve, mai degrabă Sarri era potrivit pentru asta, iar Conte era ideal. Alegerea a fost însă făcută și încă pe bani mulți. Între acest „nu pare" și verdictul „nu este" există însă o marjă de 35 de etape.