Alții pot, nu și noi!

Acest text a plecat de la o emoție. De la cea provocată de președintele Franței stând în poziție de drepți, ca o santinelă, în fața sicriului lui Jean-Paul Belmondo. Emmanuel Macron a participat joi la ceremoniile funerare dedicate la Dome des Invalides, unde-și petrece eternitatea și Napoleon, celebrului actor de cinema alintat Bebel. Prilej cu care președintele a rostit un discurs simțit în amintirea "prietenului pe care fiecare francez și l-ar fi dorit alături".

Scena mi-a reamintit de modul în care, spre deosebire de noi, străinii își respectă valorile. Inclusiv pe cele din sport. Cel mai convingător exemplu îl reprezintă, cred, Finlanda, în care pe lista celor 79 de personalități care au avut funeralii naționale figurează și 3 foști atleți. 

Legendarul Paavo Nurmi, dar și rivalii acestuia de pe pistă, mai puțin cunoscuții Hannes Kolehmainen și Ville Ritola, multipli laureați la JO de la Anvers 1920 și Paris 1924. Astfel, cei 3 "finlandezi zburători" s-au bucurat de aceeași prețuire ca mareșalul Mannerheim, singurul din istoria țării, ca ex-președinții Kekkonen și Koivisto, ca genialul compozitor Sibelius.

Tot în 1973, când s-au organizat funeralii naționale pentru Nurmi, la fel a fost tratat în Etiopia Bikila Abebe, maratonistul medaliat cu aur la Roma 1960 (a concurat desculț!) și Tokyo 1964, primul campion olimpic venit din Africa. Deși s-a clasat abia pe 4 la 400 m plat în finala JO de la Roma, Milkha Singh, alergătorul cu turban!, a avut parte la New Delhi de funeralii naționale în calitate de "The finest athlete India has ever produced". În vârstă de 91 de ani, Singh s-a prăpădit de Covid-19 în luna iunie.

Dac-aș continua lista exemplelor, ar trebui să mă refer la cei, mai numeroși, a căror trecere în veșnicie a dus la declanșarea doliului național. Așa a procedat Brazilia cu pilotul de curse Ayrton Senna în 1994, Ungaria și Portugalia cu fotbaliștii Puskas (2006) și, respectiv, Eusebio (2014). Argentina a ținut 3 zile de doliu pentru Maradona în 2020. 

În 1993, când vedeta NBA, Drazen Petrovic, ex-Portland și New Jersey Nets, a murit într-un accident de mașină în Germania la numai 28 de ani, președintele de atunci al Croației, Franjo Tudjman, a participat la înmormântare, însoțit de câțiva miniștri. Etc, etc.

Ce s-a întâmplat la noi recent, când în aceeași zi, cu adevărat neagră, ne-au părăsit doi monștri sacri, admirați de toți românii, actorul Ion Caramitru și canoistul Ivan Patzaichin? În ce mod au reacționat președintele Klaus Iohannis și premierul Florin Câțu? Oficialitățile în general?

Oprindu-mă la Ivan, acest "Sisif acvatic", cum inspirat l-a numit Traian Ungureanu în GSP, autoritățile s-au remarcat prin indiferență, cu excepția reprezentanților Casei Regale. De la Cotroceni s-a trimis o coroană și s-au exprimat condoleanțe pe Facebook, atât. N-a catadicsit nimeni să aducă un ultim omagiu! 

Trebuie că toți au fost atât de ocupați de problemele națiunii încât n-au găsit drumul nici spre Dinamo și nici spre Bellu. Moartea unui campion nepereche, ca și a unui actor de geniu, nu i-a impresionat. Dumnezeu să-i ierte și gata!

Altădată, la tinerețe, această atitudine m-ar fi indignat. Din păcate, m-am obișnuit și, ca atare, ea doar mă mai întristează. Mă doare însă că nu știm, și nici nu vrem să învățăm, să ne cinstim valorile cât merită. Așteptăm de la alții și, firește, așteptăm degeaba. Le lăsăm lor ceea ce-ar trebui să facem noi înșine.