Cristiano s-a întors pe “Teatrul Viselor” cu o ”dublă”. A fost unul dintre momentele-pildă ale weekend-ului. Celălalt s-a petrecut în America și are în centru o tânără de optsprezece ani cu un tată din România.
Unu: Cristiano Ronaldo e miliardar în euro, dar valoarea sa, din fericire, nu se calculează în parale.
Mereu tânăr
Doi: Cristiano Ronaldo a trecut bine de vârsta la care se retrag, de obicei, fotbaliștii. Cu toate acestea, e mai tânăr decât mai tinerii săi colegi. Iar când va ieși de pe gazon, va ieși doar în termenii săi. Există și asemenea materiale umane, în fața cărora rugina anilor rămâne, slavă zeilor, neputincioasă. Cristiano Ronaldo e condamnat, singur s-a condamnat, să rămână efeb.
Trei: Vestea bună e că lui Cristiano Ronaldo nu i-a trecut foamea. Are, ca atâția artiști geniali, mania propriului ego, e obsedat de opera sa. Vrea goluri, vrea trofee, vrea stadioane întregi pentru el, vrea Baloane de Aur și vrea să fie recunoscut drept cel mai bun fotbalist din toate timpurile – nu va fi.
Patru: Cristiano Ronaldo, iată, nu s-a întors pe Old Trafford nici din capriciu, nici din întâmplare. Chiar e într-o căutare sinceră a ceva total, care nici măcar nu are importanță că nu există. Cristiano Ronaldo își întoarce singur roata, să-și mai vadă o dată soarta, s-a întors, în cel mai omenesc dintre gesturi, acolo unde a fost fericit, ceea ce de obicei e o greșeală. Din nou: Cristiano Ronaldo e exceptat, însă, de la ce se întâmplă de obicei.
Ce urmează
Cinci: Cristiano Ronaldo va avea meciuri grele în Anglia. Newcastle a fost o echipă arțăgoasă, dar ușor de demontat, iar răul abia urmează: nopțile lungi și reci și ploile, și vântul, și nostalgia Sudului. Cu atât mai bine! Poate ați remarcat: Cristiano Ronaldo joacă fotbal nu doar din ambiție, ci și din răzbunare. A plecat în viață de la minus doi, singur și-a făcut etajele unui turn infinit.
Șase: Așa, mândru de propria statuie, încredințat că mereu trebuie să arate și apoi să mai arate o dată ce poate, cât poate, cum poate, Cristiano Ronaldo continuă să marcheze în fiecare săptămână, de mai multe ori pe săptămână dacă joacă și la echipa națională. Reușește să înscrie cu lejeritate și cu grație, nu își îngăduie să fie obosit, să nu mai poată, să își găsească scuze. Meciurile există, iar dacă ele există, el trebuie să înscrie! Atât de simplu e. Pentru el.
Șapte: Cristiano Ronaldo își merită tricoul cu numărul 7. E un număr legendar, tricoul lui Best, dar pentru generația Z e numai al său. Aș vrea, de aceea, să salut gestul de infinită delicatețe al celui mai subestimat atacant din secolul XXI: Edinson Cavani. Care nu e doar un fotbalist cu un stil superb, mai are și un caracter rar. Cavani i-a oferit tricoul lui Cristiano, fără să i-o ceară nimeni. Cavani e unul dintre acei poeți ai jocului care știu când să facă un pas înapoi, fără să își piardă din frumusețe.
Viața domnului Răducanu în România
Între timp, în tenis, la US Open, s-a jucat o finală între două adolescente, Emma și Leylah. Emma are un tată din România, o mamă chinezoaică, s-a născut în Canada, trăiește și reprezintă Marea Britanie și mai are o bunică într-unul dintre cartierele-dormitor ale Bucureștiului. Leylah, și ea copil al globalizării, are origini filipinezo-ecuadoriene și reprezintă Canada. Bun venit în secolul XXI!
A câștigat domnișoara Răducanu, care a urcat tocmai din calificări, fără set pierdut. A fost mai bună. Tenisul ei a fost bucurie pură și zâmbet sincer.
Iar acum întrebarea: cum ar fi fost viața domnului Răducanu în România? Nu Emma e reprezentativă pentru "ai noștri", ci aceia care n-au plecat și stau încă la bloc așteptând apa caldă și mileniul III.
Apropo, finala s-a jucat pe 11 septembrie, după douăzeci de ani. Niciuna dintre aceste fete care anunță viitorul nu era născută în 2001.
{{text}}