Liga Campionilor

Inzaghi o avertizează pe Real Madrid, înaintea debutului din Champions League: „Inter va juca cu un cuțit între dinți”

Simone Inzaghi

Articol de Sebastian Vasile  —  marţi, 14 septembrie 2021

Inter va primi, miercuri, vizita lui Real Madrid în prima etapă din Liga Campionilor. Simone Inzaghi a subliniat că nerazzurrii vor face tot ce trebuie pentru a obține victoria.

Antrenorul lui Inter a indicat, de asemenea, că echipa sa este conștientă de punctele forte ale lui Real Madrid, însă și-a avertizat adversarii că obținerea celor trei puncte nu va fi deloc o misiune ușoară.

"Știm că ultimele minute sunt întotdeauna importante și împotriva Real Madrid va trebui să fim vigilenți. Au jucători cu driblinguri grozave și trebuie să știm cum să-i blocăm cât mai mult timp. Vom juca cu un cuțit între dinți și sperăm să avem una dintre cele mai bune nopți în fața fanilor noștri.

Ne-am revenit după jocul cu Sampdoria și dorim să pregătim cât mai bine jocul cu Real Madrid, care va fi unul foarte dificil”, a spus Inzaghi în cadrul conferinței de presă de dinaintea meciului.

Inzaghi: „Vom fi deosebit de atenți la Vinicius”

Vinicius Jr. este unul dintre cei mai în formă jucători ai lui Real. Brazilianul a marcat patru goluri în patru meciuri în acest sezon din LaLiga, dar Inzaghi a subliniat că Inter nu se poate concentra doar pe unul dintre atacanții echipei antrenate de Carlo Ancelotti.

„Vinicius este într-o formă excelentă, dar dacă ne uităm doar la el, vom uita de Benzema, Hazard sau Rodrygo. Dar, fără îndoială, vom fi deosebit de atenți la Vinicius”, a declarat Inzaghi.

Ancelotti, lăudat de compatriotul său înaintea meciului direct

Inzaghi a vorbit și despre calitățile de antrenor ale lui Ancelotti și a evidențiat abilitățile organizatorice ale compatriotului său.

„Sunt îngrijorat de organizarea pe care o are Real Madrid. Carlo oferă întotdeauna un joc de atac bun echipei sale și, în același timp, organizează foarte bine echipa.

Ancelotti este unul dintre cei mai de succes antrenori din istoria fotbalului. Este un antrenor grozav și este o plăcere să vorbesc despre fotbal cu el”, a încheiat antrenorul lui Inter.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.