Ștefan Gadola, acționar minoritar la CFR Cluj prin intermediul companiei EnergoBit, a reacționat după apariția înregistrării cu patronul Nelu Varga, care îl jignește în termeni duri pe el și ceilalți reprezentanți EnergoBit.
Pe 10 septembrie, în spațiul public a apărut o înregistrare șocantă care-l are în prim-plan pe Nelu Varga, principalul acționar de la CFR Cluj. În urmă cu aproape două luni, după meciul retur între Borac Banja Luka și CFR din runda 1 preliminară a Ligii Campionilor, Varga i-a înjurat birjărește pe reprezentații companiei EnergoBit, chiar în timpul zborului către România al delegației CFR-ului.
Varga i-a acuzat pe cei de la EnergoBit că nu au contribuit financiar la club și i-a numit pe reprezentanții companiei „lă***i” și „p***e ordinare”.
Ștefan Gadola reacționează după jignirile lui Nelu Varga: „Am decis să ștergem ce a fost”
La câteva zile distanță, Ștefan Gadola a fost întrebat despre relația sa cu Nelu Varga în urma apariției respectivei înregistrări.
„Am decis să ștergem ce a fost, am început o nouă colaborare de a face clubul să fie ceea ce trebuie să fie. E adevărat (că au fost multe scandaluri în club în ultima perioadă, n.r.), îmi pare foarte rău, dar lucrul bun e că s-a decis să mergem frumos înainte, civilizat”.
Ștefan Gadola: „Cristi Balaj este un personaj deosebit”
Gadola a comentat și numirea lui Cristi Balaj în funcția de președinte al CFR-ului:
„Cristi Balaj este un om deosebit, mă bucur că a acceptat. Așteptăm să se apuce de lucru. Din discuțiile pe care le-am avut, ne gândim mai departe să devenim campioni. Neapărat să câștigăm campionatul. Președintele de club este ca un manager, el răspunde de tot în club, inclusiv imagine, transferuri, organizarea condițiilor, tot ce trebuie.
Are toate atribuțiile, toate responsabilitățile pentru funcționarea clubului. Cristi Balaj este un personaj deosebit care sunt convins că va face să fie liniște în club, armonie, politețe, tot ce trebuie”.
FCSB și Craiova s-au întărit destul de tare. Mi-e frică un pic de faptul că s-au întărit așa mult, dar vom face tot posibilul să fim chiar mai bine decât ei.
- Ștefan Gadola, acționar minoritar CFR Cluj
{{text}}