Idei de marketing cu 52 de zile înainte de turneul final al Euro 2008.
Retailerul Flanco lansează o provocare inedită pentru piaţa românească: dacă “tricolorii” iau titlul la Euro 2008, fanii care îşi vor cumpăra televizoare LCD, plasme sau proiectoare din magazinele Flanco şi Flanco World, în perioada 9 aprilie - 17 iunie, vor lua banii înapoi!
Există o singură excepţie: pentru produsele mai scumpe de 15.000 de lei, suma returnată va fi de 15.000 de lei.
“Sîntem convinşi că suporterii vor fi victorioşi, alături de echipa naţională a României”, a declarat Jiri Rizek, CEO Flamingo Internaţional.
Ideea este importată de la case mai mari. O campanie similară a avut loc în Italia, cu ocazia Cupei Mondiale din 2006. Cum “squadra azzurra” a cîştigat titlul suprem, firma respectivă de electronice a rambursat cumpărătorilor circa 10 milioane de euro.
Declaraţia zilei: Cristian Iancu, director de marketing FRF
“Ideea aparţine Flanco. Ei ar fi dorit să-şi asocieze şi mai mult campania cu echipa naţională, dar asta nu am acceptat, pentru că o pot face doar partenerii FRF”
{{text}}