International   •   Liga Campionilor   •   SHERIFF

Miracolul continuă! Prima victorie pentru Moldova în grupele Ligii » Comparație dureroasă cu România

+14 Foto
Sheriff Tiraspol a câștigat prima partidă din istorie în grupele Champions League, scor 2-0 cu Șahtior Donețk. Premieră și pentru Moldova.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 15 septembrie 2021

Sheriff Tiraspol a câștigat prima partidă din istorie în grupele Champions League, scor 2-0 cu Șahtior Donețk. Premieră și pentru Moldova, care nu a mai avut până acum vreo reprezentantă în grupele Ligii.

Adama Traore a deschis scorul în minutul 16, cu un voleu superb din interiorul careului.

Pentru gruparea din Moldova a punctat și Momo Yansane (62), „cap” la scurt, Pyatov prins pe contre-pied.


Sheriff nu a avut niciun moldovean în primul „11”. Boban Nikolov, nord-macedoneanul transferat recent și fost jucător la Viitorul, a intrat pe teren în minutul 85.

11,68 milioane de eurovalorează lotul lui Sheriff, conform Transfermarkt. Șahtior e cotată de 16 ori mai bine, la 183,8 milioane

Din grupa D mai fac parte Inter Milano și Real Madrid, favorite la calificare.


Comparație dureroasă cu România

Ultima victorie obținută de o echipă românească în grupele Ligii a fost una de răsunet, dar cu 9 ani în urmă! CFR se impunea în decembrie 2012 pe terenul lui Manchester United, scor 1-0, după șutul fabulos expediat de Luis Alberto de la 30 de metri.

10 puncte a strâns CFR în acel sezon, record pentru România, dar insuficient pentru „optimi”. „Feroviarii” au continuat în Europa League.

FCSB a reprezentat ultima dată România în grupele Ligii - sezonul 2013/14. Roș-albaștrii n-au reușit să câștige însă niciun meci atunci, terminând grupa din care au mai făcut parte Chelsea, Schalke și Basel pe ultimul loc.

Povestea lui Sheriff Tiraspol

Marea surpriză a Ligii Campionilor din acest sezon e produsul unui holding care domină Transnistria și fotbalul moldovean. Este egala FCSB-ului în clasamentul coeficientului UEFA.

Succesul lui Sheriff nu este, totuși, întâmplător. Chiar seamănă, din anumite puncte de vedere, cu ceea ce s-a întâmplat la noi în anii '80, cu Steaua și Dinamo.

Așa cum cele două echipe departamentale erau „stat în stat” în fotbalul românesc, fiecare cu sfera ei de influență, așa e și Sheriff în campionatul Moldovei. Totul i se subordonează clubului creat în 1997 de foștii ofițeri KGB, Viktor Gușan (președintele) și Ilia Kazmali. Inclusiv Federația!

Cei doi au făcut avere în Transnistria după destrămarea URSS, din afaceri dubioase, au investit o parte din bani în fotbal și și-au distrus concurența. „Sheriff”-ul care dă numele echipei mai înseamnă o companie de renume ce este atât sponsor principal, cât și proprietar. Marea corporație include un lanț de supermarketuri, o bancă, mai multe benzinării, un post TV, o editură, dar și o companie de construcții.

Practic, un holding suficient de puternic ca să dicteze regulile din umbră, într-o țară și într-un fotbal sărace. Are acces la cei mai buni jucători și bani ca să-i finanțeze, se bucură de facilități fiscale, iar tot programul campionatului e făcut de așa manieră încât să-i servească interesele.

Sheriff, egala FCSB-ului!

Liniștită pe plan intern, Sheriff a început să performeze pe plan european, unde a bifat 4 prezențe în grupele Europa League înainte de a ajunge, în premieră, la masa bogaților din Ligă. Pașii făcuți înainte se regăsesc și în ierarhia coeficientului UEFA. 

Cu 17.500, moldovenii sunt pe locul 80, la egalitate cu FCSB-ul lui Gigi Becali, decăzut pe plan european de la un an la altul, începând din 2013, și cu BATE Borisov.

19 titluria câștigat Sheriff în Moldova, dintre care 6 la rând. Primul în 2000 - 2001

Stoichiță și Gabi Balint au luat titlul cu Sheriff

Doi foști steliști, Mihai Stoichiță și Gabi Balint, se numără printre antrenorii care au pregătit-o pe Sheriff. Stoichiță chiar în două mandate: 1 ianuarie 2002 – 30 iunie 2002, când a câștigat titlul și Cupa, urmat de Balint (1 iulie 2002 - 30 iunie 2003), care a luat titlul, și 15 august 2012 - 2 aprilie 2013.

Ultima oară, actualul șef al Comisiei Tehnice din cadrul FRF a plecat „din motive personale”. De fapt, s-a enervat că patronul Victor Gușan a dat afară doi jucători, fără acordul său: românul Ciprian Tănasă, fostul atacant al lui FC Argeș și al Universității Craiova, și moldoveanul Alexander Dedov.

0-0 și 1-1a făcut Sheriff cu Steaua în grupele EL 2009 - 2010

Citește mai multe știri din Liga Campionilor:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.