Lionel Messi a fost titular în partida FC Bruges - PSG, scor 1-1, din prima etapă a grupelor Ligii. Argentinianul de 34 de ani a bifat astfel întâia apariție în Champions League în tricoul parizienilor, una care nu i-a satisfăcut pe francezi.
În ciuda puzderiei de vedete, PSG a întâmpinat mari dificultăți în a desface apărarea gazdelor și a început cu stângul acest sezon european. Prestigiosul cotidian L'Equipe l-a notat pe Messi cu 5 pentru evoluția din meciul din Belgia, exact cât a primit și Mbappe.
„Fantomatici”, au titrat jurnaliștii de la L'Equipe pe prima pagină de astăzi, nemulțumiți de modul în care vedetele lui PSG au jucat în Franța. Neymar a jucat și mai slab decât Messi și Mbappe, primind nota 4.
„Au combinat destul de puțin”, remarcă L'Equipe, făcând referire la interacțiunea de pe teren dintre Neymar, Mbappe și Messi.
Messi nu a strălucit în Belgia, lucru remarcat și de Ilie Dumitrescu, care vede o mare diferență în jocul argentinianului spre deosebire de perioada petrecută la Barcelona.
Foto. Cele mai tari imagini de la Bruges - PSG
„Mă uitam la Messi. Are momente când nu iese la primit, nu deschide unghiuri, adică la Barcelona era mai activ. Totuși, cred că și efortul ăsta ar trebui împărțit. Sunt trei lideri, nu poți doar tu!
Te gândești că la un moment dat a fost aproape de a marca, la acea bară, dar am văzut și momente când putea să vină să primească să intre în joc și refuza jocul, dar cred că are nevoie de ceva meciuri.
Nu ca să se adapteze, ci să își intre în ritm. Că e vorba de ritm, de tonus, de nivel fizic. Ăsta a fost primul meci ca titular”, a spus Ilie Dumitrescu la Digi Sport.
Messi nu a fost singurul care a avut o prestație modestă aseară, nici Neymar sau Mbappe nu au reușit să impresioneze, lucru remarcat și de Simon Mignolet, portarul lui Brugge, care s-a arătat surprins de puținele ocazii ale lui PSG.
„Nu prea am avut treabă multă azi, am jucat foarte bine din punct de vedere colectiv. Nu am lăsat adversarii să aibă multe ocazii, deși am avut în față un atac incredibil.
Nu îi poți marca om la om, au foarte multe calități prin care te pot elimina. Am încercat să ne apărăm ca un grup și nu am lăsat spații. Eu am avut două sau trei intervenții, nu a fost prea greu”, a spus belgianul, potrivit Rmc Sports.
{{text}}