Da, ăsta e! Fotbalul real, direct și nealterat! Pe afiș: Leeds United - Liverpool, un meci cu două echipe de smintiți care aleargă pentru a prăda cu nesaț. Asta nu explică tot. Adevărata origine a fotbalului pur e altundeva. În spiritul locului: Elland Road.
Stadion? Prea puțin și prea oficial. Elland Road e coloană de catedrală populară. Numai în asemenea locuri neverosimil de sonore și credincioase se poate naște jocul de fotbal în varianta lui cea mai pură și mai naturală.
Duminica trecută, cu o oră înainte de meci, Elland Road cânta coerent și încrezător, fără libret și fără dirijor. Toată lumea în picioare, toată lumea cântând perfect absurd și din inimă.
După un an și mai bine de tribune sterpe și interdicții circulare, opera de pe Elland Road părea răzbunarea fertilă a vieții care a ajuns din nou la suprafață, biruitoare.
Ce cânta Elland Road? Imnuri vechi ale fostului proletariat industrial născut prin acele locuri acum mai mult de 100 de ani. Și omagii versificate salutând umbra marilor eroi ai locului: Don Revie (antrenorul sacru al campioanei Leeds), Jack Charlton (girafa irlandeză înțărcată local), Norman Hunter și John Charles (comandanții trupelor de asalt, între 1950 și 1980).
O simfonie folclorică plină de venerație și amintiri, dar niciodată resemnată sau lirică. Elland Road e un cor demn și nu cochetează cu regretele. Deși se dă în vânt după eroisme improbabile. Elland Road a cântat știind că Leeds va fi călcată în picioare de Liverpool.
Dar a fost un 0-3 bărbătesc, așa cum se obișnuiește între amatorii de aventură și risc. N-a contat. Elland Road e unul dintre izvoarele clasice ale mentalității engleze în zi de meci. Nu cântăm ca să curtăm victoria. Cântăm pentru că asta cer locul și eroii lui. Cântăm cumva departe de meciul de azi, deși în timpul lui.
{{text}}