Paul Anton, 30 de ani, a făcut primele declarații din postura de jucător al celor de la Ponferradina (Segunda Division, Spania). Mijlocașul central n-a uitat nici de experiența nefericită de la Dinamo, ultima sa echipă.
- Paul Anton a renunțat la suma de 38.000 de euro, reprezentând cele două salarii restante pe care ar fi trebuie să le primească după intrarea lui Dinamo în insolvență, și a devenit jucător liber de contract. Ceilalți bani pe care îi avea de recuperat rămân la masa credală.
- Anton a înercat săptămâni bune să obțină statutul de fotbalist liber. Comisia de Disciplină a FRF nu a oferit o decizie favorabilă jucătorului, așa că mijlocașul a fost nevoit să renunțe la o sumă importantă de bani pentru a se putea transfera.
„A fost greu să părăsesc Dinamo. În ultimele șase luni m-am simțit foarte prost acolo. Nu am fost plătit. Am vrut să plec liber, dar Dinamo nu voia acest lucru. Din moment ce nu mă plăteau, nu m-au putut transfera. Dar asta face parte din trecut deja”, a declarat Anton, conform AS.
Ar fi frumos să promovez cu Ponferradina, dar trebuie să luăm totul pas cu pas. Dacă vom fi acolo, vom lupta. Însă este important să ne concentrăm pe următoarea partidă. El Toralin, stadionul nostru, este minunat. Am urmărit meciurile cu Girona și Almeria, iar publicul ne-a împins de la spate foarte mult. Îmi place să joc pe asemenea stadioane
Paul Anton, mijlocaș Ponferradina
16 minutea jucat Anton pentru Ponferradina în actuala stagiune, în eșecul cu Tenerife (0-2)
Paul Anton a luat drumul Spaniei
Paul Anton, 30 de ani, a revenit în Spania după despărțirea de Dinamo. Mijlocașul central a semnat cu Ponferradina, grupare din Segunda Division, așa cum GSP.ro a anunțat în exclusivitate.
Paul Anton, prezentat oficial de PonferradinaMijlocașul Paul Anton este noul jucător al nostru. Evoluează ca mijlocaș și a jucat ultima dată la FC Dinamo București. Paul Anton a început fotbalul profesionist la echipa din orașul său natal, Gloria Bistrița. Acolo a rămas până în 2013, cu două intervale scurte petrecute la Delta Tulcea și FCM Târgu Mureș
Următoarea sa destinație a fost Pandurii, unde a stat două sezoane, până în 2015, când s-a alăturat echipei FC Dinamo București. În sezonul următor a avut prima sa experiență în La Liga, alăturându-se celor de la Getafe CF. În acel sezon, a jucat 32 de meciuri și a marcat două goluri.
Mai târziu a deschis o nouă etapă în carieră care l-a condus în Rusia. Acolo a jucat mai întâi la Anzhi Majachkalá și mai târziu la Krylia Sovetov Samara. După această experiență, s-a întors la FC Dinamo București
COMUNICAT OFICIAL PONFERRADINA
Ponferradina, echipa antrenată de Jon Andoni Pérez Alonso „Bolo”, are un start bun de sezon în liga a doua din Spania, cu 12 puncte obținute în primele 5 runde.
10,05 milioane de euroeste cota de piață a celor de la Ponferradina, conform Transfermarkt
Internaționalul român a mai jucat în Spania pentru Getafe, două goluri în 30 de meciuri, în ediția 2016/2017.
Paul Anton: „S-a încheiat cea mai grea experiență la Dinamo”
„S-a încheiat o etapă, a fost cea mai grea experiență la Dinamo dintre toate. Multe momente dificile, dar și frumoase. Eu sper să rămân cu cele frumoase. Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor, antrenorilor, oamenilor ce-au fost alături de noi la Săftica, au lucrat în condiții grele. A fost un lucru mare, sunt niște eroi.
Au avut mereu o dorință enormă să iasă la suprafață din punct de vedere sportiv, în ciuda tuturor problemelor. Chiar am reușit să facem o treabă OK.
Sper ca Dinamo să se redreseze mai repede cu transferurile, e nevoie de jucători cu experiență. Oricum, eu am mare, mare încredere în grupul de băieți de acum, în orice condiții. Cu mai multă conștientizare a situației, pot face un sezon bun, pentru că nu mai există presiune.
Mi-aș dori enorm pentru ei, tot grupul e extraordinar. Clubul stă doar în susținerea suporterilor și aș vrea să-i văd venind în număr și mai mare de la meci la meci. Fără sprijinul lor, Dinamo nu va putea depăși situația până nu va sosi un investitor. Doar suporterii pot ajuta clubul. Să aibă mare încredere în Dario și în băieți”, a spus Anton pentru GSP.ro.
Paul Anton: „Așa se va salva Dinamo”
„În momentul de față e devreme să vorbim de retrogradare. Dacă va exista un mediu bun, în care se va lucra cu liniște și cu răbdare, Dinamo se va salva. Dar nu va fi ușor. Va fi extrem de dificil, cu fluctuații de formă, având în vedere lotul tânăr. E nevoie de jucători cu experiență care să-și asume responsabilități și să preia greutatea pe umerii lor.
Am mare încredere că se vor salva de la retrogradare, să fim realiști, acesta este obiectivul principal. Accesul în play-off ar fi la categoria vise deșarte.
Eu? Am avut o perioadă dificilă, nu este o plecare fericită, în urma unei înțelegeri ușoare. Niciodată nu o să am un gust amar vizavi de Dinamo, club, suporteri. Am dezamăgiri față de unele persoane, e de domeniul trecutului și asta e!
Mulțumesc frumos actualei conduceri că am ajuns la o înțelegere. Am avut o relație corectă cu domnii Mureșan și Zăvăleanu”, a adăugat Paul Anton pentru Gazeta Sporturilor, care a părăsit Dinamo după o înțelegere amiabilă cu gruparea din Ștefan cel Mare.
Mulțumesc Sindicatului fotbaliștilor, AFAN, de susținerea pe care am avut-o, de la început până la sfârșit, și sfătuiesc toți jucătorii să apeleze la oamenii de acolo. M-au sprijinit, gratis, cu inima deschisă, de aceea mulțumesc din suflet. Aș vrea să-i mulțumesc special lui Dario Bonetti, un om cu o calitate extraordinară.
E potrivit la club, jucătorii tineri vor învăța lucruri bune de la el. Totul ține de timp și de noroc. Dacă vor lega și rezultate pozitive, se va schimba toată dinamica clubului.Poate sunt eu dificil că sunt corect și nu e bine. Dacă voiam să continui în România, aș fi putut, dar încerc altceva
Paul Anton
90 de meciuria adunat fostul căpitan al „câinilor” în alb-roșu, marcând de 14 ori și având 9 assist-uri
{{text}}