Partida dintre Rapid și Gaz Metan Mediaș, scor final 1-2, a fost întreruptă preț de câteva clipe în minutul 63, la scorul de 1-1, din cauza unei petarde aruncate pe gazon.
Fanii Rapidului au venit într-un număr important și la disputa cu Gaz Metan Mediaș, de pe Arena Națională. În minutul 63, s-au dat însă în spectacol și au dus la întreruperea partidei.
Rapid - Gaz Metan, întrerupt din cauza unei petarde
Nemulțumiți de o decizie a „centralului” Lucian Rusandu, fanii rapidiști au aruncat cu mai multe obiecte spre suprafața de joc. Printre sticle și pahare s-a numărat și o petardă.
Obiectul pirotehnic a explodat foarte aproape de Yuri Matias (26 de ani), fundașul central al Gazului, cel care marcase primul gol al partidei.
Brazilianul s-a resimțit, s-a prăbușit pe gazon și a avut nevoie de intervenția medicilor. În jurul său s-a creat un mic meleu, după ce Belu-Iordache a încercat să îl ridice cu forța. Partida a fost întreruptă aproape 3 minute.
{{text}}