International   •   Campionate   •   SPANIA

Barcelona, Real Madrid și Athletic Bilbao contestă acordul încheiat de La Liga și CVC! Comunicatul emis de cluburi

Barcelona, Real Madrid și Athletic Bilbao contestă acordul dintre LaLiga și fondul de investiții CVC, încheiat pe data de 12 august.

Articol de Sebastian Vasile   —  vineri, 17 septembrie 2021

Barcelona, Real Madrid și Athletic Bilbao contestă acordul dintre LaLiga și fondul de investiții CVC, încheiat pe data de 12 august.

Toate trei cluburile au emis un câte un comunicat în care anunță contestarea din cadrul Adunării LaLiga privind operațiunea dintre angajator și fondul de investiții CVC.

„FC Barcelona, ​​Athletic Club și Real Madrid CF comunică faptul că au contestat acordul adoptat de Adunarea LaLiga la data de 12 august 2021, cu privire la operațiunea dintre LaLiga și CVC, întrucât este un acord care încalcă prevederile reglementărilor aplicabile (în special, printre altele, Decretul regal, Legea 5/2015) și care a fost adoptat în cadrul unui act notoriu neregulat și fără să respecte garanțiile minime necesare în acest scop, în special în fața unei operațiuni de această importanță și durată”, se arată în comunicatul emis de Barcelona.

Motivele pentru care Barcelona s-a opus acordului


Comunicatul emis de Barcelona, privind acordul dintre LaLiga cu fondul de investiții CVC adoptat la Adunarea din 12 august, a fost convenit ieri într-o ședință a Consiliului de administrație al clubului.

Comisia economică a clubului catalan a concluzionat că acordul dintre LaLiga cu CVC nu a avut sens pentru Barcelona, ​​nici din cauza costului său, nici din cauza compensației, nici pentru durată, nici din cauza nivelului de obligații și angajamente pe care le conține.

Detalii ale acordului dintre LaLiga și CVC

Acordul semnat între LaLiga și CVC a presupus că fondul de investiții american s-a angajat să investească 2,6 milioane de euro în cluburile din prima ligă și a doua în următorii trei ani în schimbul a 10,95% din profiturile obținute în urma conținutului audiovizual al competițiilor organizate de LaLiga în următorii 50 de ani. Fără acordul Barcelonei, lui Real Madrid și Athletic Bilbao, cifrele au variat până la 2,1 milioane de euro.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.