Liga 1

Decizie surprinzătoare la Dinamo » Schimbarea preconizată este blocată: „Nu putem să-i dăm în cap”

FOTO: Cristi Preda

Articol de Eduard Apostol  —  Saturday, 18 September 2021

Portarul Mihai Eșanu este menținut titular la Dinamo în detrimentul mult mai experimentatului Plamen Iliev.

Dinamo caută să-și revină din pumnii mulți încasați nu doar în ultimul Derby de România, 0-6 cu FCSB, dar și după cinci eșecuri consecutive strânse, fără gol marcat.

Duminică, împotriva Botoșaniului, una dintre echipele în formă ale Ligii 1, antrenorul interimar Sorin Colceag nu-i va avea la dispoziție, printre alții, pe singurii marcatori din actuala ediție: Sorescu (5 goluri) - suspendat pentru cumul de cartonașe, Mihaiu (1 gol) - accidentat pe termen lung. 

Cu toate că a fost arătat cu degetul după prestația din meciul cu rivalii și după ce Dinamo a încasat 13 goluri în seria de 5 eșecuri consecutive, Mihai Eșanu beneficiază de încrederea totală și în perspectiva partidei cu FC Botoșani. 

Este favorit să fie titular între buturi, din nou în detrimentul mult mai experimentatului Plamen Iliev. „Nu putem să-i dăm în cap, Mihai are încrederea noastră", au transmis dinamoviștii. 

Decizia surprinde. Inclusiv fostul mare portar internațional Florin Prunea, în emisiunea „Digi Sport Matinal” de azi, a declarat că s-ar aștepta să-l vadă în poartă pe Iliev de la următorul meci: „Dacă l-ai adus, e normal să intre. E un portar care a confirmat”. 

40 de goluriîn 31 de meciuri a încasat Mihai Eșanu în tricoul "câinilor", în 9 partide menținând neatinsă plasa porții sale

„Este greu să-ți găsești cuvintele după un așa rezultat. În primul rând, vreau să-mi cer scuze în fața suporterilor. Îmi pare rău și pentru noi, ca grup, pentru că știu cât de mult muncim și, sigur, acest rezultat nu reflectă pasiunea, determinarea și dorința de a da totul la fiecare antrenament și meci. Învățăm din fiecare eșec și cu ajutorul și susținerea voastră, sigur «va răsări soarele și pe strada noastră».

 Vă mulțumim din suflet pentru că ați fost alături de noi până la sfârșit. Nu știu câte galerii se pot lăuda cu atâta devotament și iubire necondiționată față de echipă la un rezultat atât de dureros. Avem nevoie de voi în continuare. Numai împreună vom reuși. Până la capăt!", a scris Eșanu pe Instagram după înfrângerea cu FCSB. 

Mihai Eșanu este crescut la Dinamo, a strâns 30 de meciuri în 2021 // FOTO: Imago

Vă daţi seama că ar fi o ruşine să pierdem cu Dinamo. Dinamo vine după cinci înfrângeri, noi suntem într-un moment foarte bun. Primul target e să prindem play-off-ul. După ce suntem matematic în play-off, matematic, ne putem gândi şi mai sus
- Andrei Patache, fundaș FC Botoșani

19 selecțiiare Iliev pentru naționala Bulgariei, el evoluând doi ani, 2015-2017, în tricoul Botoșaniului

„Cu Bonetti n-am definitivat, cu Rednic a fost discuție de principiu"

 

Situația este blocată în privința staff-ului tehnic. Bonetti nu a semnat rezilierea acordului, astfel că ar fi imposibilă angajarea oricărui alt antrenor, orice altă situație putând-o atrage pe Dinamo într-un alt eventual nedorit proces!

Administratorul juridic Răzvan Zăvăleanu a explicat: „Echipa va fi condusă de Sorin Colceag până vom rezolva problemele. Deocamdată, nu s-a materializat nimic, n-am definitivat cu Dario Bonetti. Cu Mircea Rednic a fost o discuție de principiu, nimic angajant. Avem toate atuurile regulamentare la îndemână, dar am preferat să ne despărțim amical de Bonetti. O să vedem ce se va întâmpla.

Avem clauze care ne permit să desfacem oricând contractul. Orice antrenor ar fi trebuit să-și prezinte demisia de onoare după meciul cu FCSB. Acest rezultat nu poate fi înghițit de niciun dinamovist", a spus Răzvan Zăvăleanu pentru DigiSport.

VIDEO Meci tare pentru Dinamo! Totul despre duelul cu FC Botoșani

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.