Fotbal   •   Liga 1   •   Sepsi - UTA 0-0

Leo Grozavu e mâhnit: „Ce să facem?! Nu avem soluții!”

+27 Foto
Sepsi și UTA au remizat, scor 0-0, în runda #9 din Liga 1. Leo Grozavu, antrenorul covăsnenilor, pune din nou rezultatele modeste pe seama plecărilor din vară.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 19 septembrie 2021

Sepsi și UTA au remizat, scor 0-0, în runda #9 din Liga 1. Leo Grozavu, antrenorul covăsnenilor, pune din nou rezultatele modeste pe seama plecărilor din vară.

„A fost un meci echilibrat, încheiat cu un rezultat echitabil. Cred că am încercat mai mult. Din păcate, suferim în fața porții. Asta e, ce putem face? Trebuie să mergem înainte și să facem mai multe. Am făcut remize cu echipe puternice, care se bat la titlu.

Am pierdut mult în vară la capitolul combativitate. Încercăm de la un joc la altul să ne îmbunătățim. Dar e greu. Pe Bărbuț, indisponibil două luni, l-am forțat să joace. Nu avem soluții așa multe ca anul trecut. Alți jucători nu sunt, pe-ăștia îi avem! 


Dacă e să luăm partea plină, n-am suferit niciun eșec în perioada asta. Am pierdut mulți jucători în această vară, și din acest motiv suferim”, a declarat Grozavu.

Sunt un tip statornic, nu-mi place să schimb foarte des echipa. Vreau să rămân, numai așa se poate face performanță. Când lucrurile se schimbă des, toți trebuie să se adapteze la nou, și e foarte greu. În niciun moment nu am vrut să renunț

Leo Grozavu, antrenor Sepsi

FOTO. Cele mai tari imagini din Sepsi - UTA


Sepsi - UTA 0-0 » Al 4-lea egal consecutiv pentru covăsneni

Sepsi a ratat prima șansă în minutul 11, când Luckassen a șutat pe direcția lui Florin Iacob. Tot gazdele au continuat să atace, iar finalizarea lui Golofca a fost deviată în ultimul moment în corner de portarul advers (24).

Replica arădenilor a venit la jumătatea primei reprize. Hora a primit de la Roger în careu, dar a șutat în blocajul lui Ispas, atent (26).

În partea a doua, Sepsi a ratat două ocazii mari:

  • min. 59: Din 7 metri, Bojic a reluat dezastruos, mult pe lângă;
  • min. 70: Tot o centrare din flancul drept, semnată de Ispas, i-a așezat mingea pe cap lui Bărbuț - transversală! Au urmate alte tentative de a marca la aceeași fază, însă Luckassen și același Bărbuț au fost blocați la timp de fundașii lui Balint.

Până la final, nu s-a marcat. 0-0. UTA e pe locul 4, cu 16 puncte, în vreme ce Sepsi bifează al 4-lea egal la rând și se clasează pe 12, doar cu 8 puncte în palmares.

Citește mai multe știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.