Liga 1

Prunea scoate în evidență greșeala fatală făcută de șefii lui Dinamo: „Nu poţi să îţi baţi joc de un om aşa”

+55 Foto
FOTO: Cristi Preda

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 20 septembrie 2021

Florin Prunea, fost președinte la Dinamo, a analizat situația „câinilor” după al 6-lea eșec consecutiv din Liga 1, 1-2 cu FC Botoșani.

Fostul portar consideră că Dinamo nu trebuia să renunțe la italianul Dario Bonetti și crede că antrenorul trebuie apreciat pentru ce a realizat la formația alb-roșie în acest debut de sezon.

Florin Prunea, categoric după înfrângerea lui Dinamo cu FC Botoșani

„Bonetti nu trebuia demis pentru că omul ăsta a stors echipa asta. A scos ce era mai bun în ea. Punctele făcute de Dinamo i se datorează lui şi acestor copii.

E acel risc financiar să îi plătești contractul pe un an. Nu ai ce să faci. Sigur că nu va renunța Bonetti. Aduceţi-vă că la ultimul mandat la Dinamo a durat vreo doi ani pe la FIFA şi i s-a plătit vreo sută şi ceva de mii de euro.

Când faci un contract ai drepturi şi obligaţii. Nu poţi să îţi baţi joc de un om aşa, fie că e antrenor, fie că sunt jucători. Mie îmi dă de gândit că cine pleacă de la Dinamo vorbește foarte urât. Înseamnă că ceva e în neregulă”, a spus Florin Prunea la TV Telekom Sport.

De la 0-2 am dominat jocul, dar micile detalii au făcut diferența. Toți ne-am regăsit energia, spiritul, acesta este cel mai mare câștig la acest moment. Fiecare jucător a făcut pasul în față, niciunul nu a dat înapoi. Nu e momentul să comentez dacă aș fi sau nu de acord să preiau soarta definitivă a echipei. În rucsacul unui soldat se află întotdeauna și sabia de mareșal!
- Sorin Colceag, antrenor interimar Dinamo

Bonetti amenință

Dario Bonetti (60 de ani) nu se dă plecat de la Dinamo cu una, cu două și amenință cu tribunalul. Conducerea vrea să-l dea afară din cauza rezultatelor slabe, însă tehnicianul italian refuză de câteva zile rezilierea amiabilă. Conducerea susține că italianul a părăsit România, joi, și nu s-a mai prezentat la antrenamente. 

„Vor să-l demită fără să-i plătească nimic! Îi va acționa în instanță", a anunțat avocatul și soția antrenorului, Anna Maria De Mattei. Bonetti solicită 12.000 de euro pentru cele două luni la timona „câinilor"

VIDEO Probleme cu nocturna la Dinamo - FC Botoșani

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.