Valentin Mihăilă (21 de ani) a avut o prestație electrizantă în meciul dintre Parma și Cremonese, scor 1-2, care a contat pentru etapa 4 din serie B.
Titular, asemenea lui Dennis Man, Mihăilă a înscris unicul gol al trupei sale. Viteza și încercările sale de a depăși adversarii au semănat panică în apărarea adversă, motiv pentru care publicația locală ParmaLive i-a acordat românului cea mai mare notă dintre jucătorii „gialloblu”.
Valentin Mihăilă, cel mai bun în Parma - Cremonese
Mihăilă a primit 7,5, doar vârful Inglese și portarul Buffon (ambii 6,5) apropiindu-se de el.
„De neoprit. În prima repriză, acțiunile periculoase au venit ca urmare a accelerării sale, chiar dacă a ratat singur cu Carnesecchi. În a doua repriză a fost devastator, a trecut de toți, a înscris din pasa lui Inglese apoi a fost schimbat, epuizat”, a fost descrierea făcută de jurnaliștii ParmaLive.
Mihăilă a ratat o oportunitate bună în prima parte, trimițând pe lângă poartă cu un lob din afara careului, și a înscris unicul gol al Parmei în minutul 69. Servit de Inglese, fotbalistul român a șutat necruțător de marginea careului de 16 metri, spre colțul lung.
Dennis Man „nu s-a văzut în prima repriză”
Dennis Man, în schimb, a fost notat cu 5: „În prima repriză practic nu s-a văzut, nici în faza ofensivă, nici în cea defensivă, când Sohm (fundașul dreapta, n.r.) suferea mult. În primele minute din a doua repriză a avut două faze bune”, au scris italienii.
Prima ocazie, un șut puternic de la aproximativ 25 de metri de poartă, scos cu dificultate de portarul advers. A doua, un șut cu dreptul, peste poartă, după ce a depășit elegant doi oponenți.
Valentin Mihăilă a atins balonul de 47 de ori, a pasat precis de 17 ori din 26 de încercări și a avut 6 șuturi, doar unul pe poartă. El se mai poate lăuda cu un dribling reușit, o centrare precisă și 3 dueluri câștigate în meciul cu Cremonese.
Man a driblat de două ori, a atins balonul de 46 de ori și a pasat precis în 24 de rânduri, din 37 de încercări. Totuși, a încercat poarta adversă doar de două ori și a pierdut balonul în 16 momente, conform SofaScore.
În prima repriză s-a uitat în oglindă: îi place să aibă mingea, i-a intrat în cap că trebuie să rezolve fazele de unul singur, dar nu este cazul.
- Publicația ForzaParma, despre Dennis Man
{{text}}