Puterea de a îndura

Rapidul, care e pe tobogan de o lună de zile, după ce se cocoțase neverosimil în vârful Ligii 1, e încă o dovadă că nimeni nu poate evada din istoria sa, din propria poveste

Pentru giuleșteni, ca în Cehov, importantă pare să fie, înainte de orice, puterea de a îndura.

Rapidul e un carusel, pentru că nu poate fi altfel decât un carusel, tot așa cum un pescăruș nu poate fi hipopotam, e azi în A, mâine în B, azi în cer, mâine sub pământ și sub mare, azi în zbor, mâine în picaj. E în ADN-ul cultural al clubului să trăiască doar între extreme, de aceea istoria sa e atât de frumoasă.

Actele de voință sunt spectaculoase în cazul giuleștenilor, tensiunea e mereu la cote înalte, conflictele sunt întotdeauna adânci. Poftim poveste!

Generos, emoționant, nobil și risipitor

Rapidul a revenit în prima ligă, ca o rachetă, ca o explozie, jucând un fotbal generos și emoționant, cu tribune pline și gesturi nobile de reverență față de trecut.

Totodată, Rapidul a rămas perfect risipitor, ca și cum viața nu ar fi făcută din întreg, ci numai și numai din părți, din emoții de o clipă. Și parcă fotbalului nostru îi cam venise, în primele etape, cu Rapidul în fanfară, sufletul la loc, ați remarcat? Așa ceva, desigur, n-avea cum să dureze. Și iată de ce.

Cenușăreasa fără prinț

Nicio echipă de pe prima scenă a fotbalului nostru, cum frumos ziceau cronicarii de altădată, nu e mai aproape de logica fantastică a poveștilor. Și exact în această cheie trebuie citită căderea Rapidului din luna septembrie.

După ce în august a fost formidabilă și și-a făcut suporterii să viseze foarte departe, Rapidul s-a prăbușit și a redevenit o nou-promovată, ca o Cenușăreasă rămasă și fără prinț, și fără pantofi.

Orizontul de dincolo de furtună

La zi, înfrângerea de acasă cu Gaz Metan, o echipă care până deunăzi plutea în derivă, a mai scos la iveală și obiceiul neplăcut, dar tradițional, al arbitrilor de a ciupi Rapidulețul. Din nou, n-ați uitat de logica poveștii: cum altfel să fie aceasta frumoasă, dacă nu apar și fluierașii ca personaje negative?

Și, pe bună dreptate, tot apar. Rapidul de astăzi nu are experiență, are un antrenor pasionat și tumultuos, dar pentru a naviga un sezon întreg e nevoie și de calmul celor care văd orizontul acolo undei ceilalți văd furtuna.

Sisif ținând duble cu bolovanul pe călcâi

Strict fotbalistic, în acest sezon Rapidul are un portar capabil să fie invincibil, dar care depinde de moralul apărării, ce e condusă de veterani, la mijloc e un amestec de entuziasm și lipsă de meciuri la primul nivel românesc, iar în atac, ei bine, în atac domină capriciul.

Conducerea clubului e, de asemenea, la început de drum, dar cu o viziune mai degrabă occidentală. Trăgând o linie, Rapidul nu e nici așa, nici altminteri, o echipă de mijlocul clasamentului, unde va și termina în vara lui '22.

O poveste îndurabilă

Dar nu e o echipă tipică de mijlocul clasamentului, nu, nu, nu așa funcționează Giuleștiul. Va fi întâi nevoie să își urce iar suporterii la cer și să le dea drumul de acolo, pentru a urca iar și tot așa. Rapidul e un Sisif care ține duble cu bolovanul. Pe călcâi, printre stele și învinși.

Rapidul, patimă a cardiacilor și a visătorilor, e una dintre ultimele povești îndurabile din fotbalul nostru, cu ecouri din epoca dispărută a romantismului. S-ar cuveni să ne bucurăm mai mult de ea.