Liga 2

Oprița, contrat în direct după discursul de la final: „Băi, băiatule, hai să-ți spun ceva!”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 20 September 2021

CSA Steaua și CS Comunal Șelimbăr au remizat, scor 0-0, în ultimul meci al rundei cu numărul 7 din Liga 2. Daniel Oprița, antrenorul „militarilor”, și-a criticat jucătorii pentru prestația din prima repriză.

„Avem probleme împotriva echipelor în fața cărora pornim ca favoriți. Azi am pierdut două puncte în prima repriză, am încercat la pauză să-i trezesc, și au intrat altfel apoi. Nimeni nu se dă la o parte cu noi. 

În a doua repriză am avut și ghinion, am ratat câteva ocazii foarte mari. Văd că se întâmplă să ratăm, deși n-ar trebui. 

În prima repriză am jucat într-un ritm bătrânesc, în 2/4, toți cu mingea la picior. Au avut și noroc ei, putea să fie 3-0 pentru noi după repriza secundă, au recunoscut și ei. 

Trebuie să ne obișnuim cu ritmul din Liga 2, mulți au jucat acum doi ani în Liga 4, apoi în Liga 3. Nu e o tragedie. E bine că am jucat fotbal în repriza a doua. Ei au dat numai minge lungă, iar noi am recuperat-o imediat”, a declarat Oprița.

Steaua - Șelimbăr 0-0. Ion Crăciunescu, deranjat de discursul lui Oprița

Ion Crăciunescu l-a taxat pe Oprița pentru aceste declarații, în timpul emisiunii „Fotbal Club” de la Digi Sport 1: „Eu țin la Oprița, dar nu sunt de acord cu ce a declarat. Băi, băiatule, jocul are două reprize! Cum să fii mulțumit de repriza a doua, când tu n-ai avut nicio ocazie în prima?!”.

În prima repriză, nu m-a mulțumit atitudinea. Dacă aveam același început, poate dădeam gol în prima repriză. Ce lipsă de motivație? Trebuie să intri să câștigi. Acum trebuie să înceapă presiunea, acum să-i văd! Deja e o presiune când legi două rezultate negative
Daniel Oprița, antrenor CSA Steaua

CSA Steaua - CS Comunal Șelimbăr 0-0 » Două borne negative pentru „militari”

Pentru prima dată de la promovarea în liga secundă, CSA a încheiat un meci fără să marcheze. „Militarii” au controlat ostilitățile, dar nu au fost inspirați la finalizare.

Florin Răsdan a semnat cele mai mai ocazii ale partidei din Ghencea. Între minutele 52 și 65 a ajuns de trei ori singur în fața portarului. Prima dată a trimis în bară, apoi a șutat previzibil, pe direcția lui Gal.

Steaua a forțat în minutele de final, prilej pentru două contraatacuri tăioase ale oaspeților. Ciocâlteu i-a driblat pe Walace și Enceanu, dar excuția lui pretențioasă, cu efect, spre vinclu, nu a fost cadrată. În ultimul minut al timpului regulamentar, jucătorii lui Șelimbăr s-au încurcat în careul advers.

Steaua, primul pas greșit pe teren propriu în Liga 2

Steaua comite primul pas greșit pe teren propriu în acest sezon. Încheie etapa cu numărul 7 pe locul 5, cu 14 puncte. Runda viitoare, „militarii” se deplasează pe terenul unei alte nou-promovate, FC Brașov.

CS Comunal Șelimbăr ajunge la 3 meciuri consecutive fără înfrângere și urcă până pe poziția a 10-a.

Atmofsera din Ghencea la CSA Steaua - Șelimbăr

Citește mai multe știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.