Radu Drăgușin (19 ani) a fost aproape să ajungă la FCSB înainte să se transfere în Italia, la Juventus Torino.
Împrumutat de torinezi la Sampdoria în acest sezon, Drăgușin putea avea cu totul alt drum în carieră. Acesta a fost aproape de FCSB înaintea de mutarea în Italia.
Omul care coordonează toată activitatea Centrului de juniori de la roș-albaștrii, Ilie Alexe, l-a dorit pe fundaș și a negociat pentru el, dar nu a putut concura cu oferta celor de la Juventus.
„Am mers la Regal și am reușit să convingem mai mulți juniori să vină la noi. Printre ei s-a aflat și Radu Drăgușin. El a sosit la noi când avea 16 ani.
Împreună cu jucătorul a venit și domnul Badea, președintele clubului Regal, care ne-a transmis clar că el va veni la FCSB cu o singură condiție. Ni s-a transmis că există o discuție cu un club din Italia, fără să ni se spună numele acelei echipe.
Tot atunci ni s-a explicat că, în eventualitatea în care oferta din străinătate se va concretiza, atunci el nu va putea veni la noi. Evident, așa cum știe toată lumea, Radu Drăgușin a acceptat oferta celor de la Juventus Torino”, a declarat Ilie Alexe, potrivit playsport.
Obiectivul meu e să progresez, să ajut echipa cât de mult pot și să urcăm Sampdoria cât de mult putem în clasament. Sunt onorat să fiu primul român care joacă pentru Sampdoria. Vreau să demonstrez ce pot face, din ce sunt făcut
Debutul meu, la Genoa, a fost un moment foarte bun pentru mine, chiar dacă nu au fost fani am simți presiunea unui campionat de top. A fost foarte palpitant. Ca fundaș, cred că citesc jocul bine. Sunt bun la a marca adversarii și am o tehnică bună.
Am avut norocul să mă antrenez cu campioni europeni precum Bonucci și Chiellini. Mereu m-au ajutat, m-au sfătuit. Faptul că la antrenament întâlnești jucători precum Ronaldo și Quagliarella te face să crești. La antrenamente te dezvolți mai mult pentru că poți încerca lucruri, poți comite greșeli
- Radu Drăgușin, Sampdoria
{{text}}