Foamea de adulație duce la canibalism. Emma Răducanu, o jucătoare cvasinecunoscută, a săpat un tunel care a străpuns de la calificări la victoria în US Open. Toate barajele psihice s-au rupt.
Pe 11 septembrie, Răducanu a câștigat titlul american și, de atunci încoace, e figura mistică de fiecare zi în presă, pe net, în emisiunile culinare, de self-help, la conferințele de partid (liberal-democrații englezi), la show-uri mondene și de modă.
Răducanu nu are nicio vină. Problema e a unui enorm trib de comentatori care încearcă să-și creeze zeitatea conductoare și va sfârși curând prin a o devora. Nimic nu mai e străin de Emma Răducanu. A doua zi după victoria în US Open, Răducanu a fost încărcată de proprietăți terapeutice, naționale, multiculturale, feminine și generaționale. De atunci, Răducanu poate fi văzută în fiecare zi înhămată la carul de poveri, răspunderi și simboluri în care oricine aruncă și proiectează orice.
Jerbe de 5-6 articole per ziar au alimentat orgia în fiecare zi. Emma și China, Emma și psihologia. Emma și creștinismul. Emma și imigrația. Emma și bogăția spontană. Nimic nu mai e non- sau extra- Emma. Totul e cu, despre sau prin Emma. Nu știm dacă Emma va supraviețui extazului ce își pune eroul în poziție ippon-fedeleș. Acum un an-doi, Bianca Andreescu, Iga Swiatek și, mai nou, Barbora Krejcikova s-au făcut vinovate de același succes și au rămas prinse sub dărâmăturile extazului general.
Răducanu e o jucătoare de tenis excepțională, dar asta e inadmisibil: lumea care face știrile și imaginea vrea să vadă în ea altceva. Mântuirea generală și pe secțiuni. Măcar un an, măcar până la următorul Grand Slam, măcar până la următoarea Emma odinioară Răducanu. Erupția de fantasme și adorație pro-Răducanu descrie timpuri anormale. Semnul lor trist și incurabil: sacrificarea prin adorație.
{{text}}