Ironia lui Hagi amendează o anomalie care tinde să devină modă. Arbitrii se ascund în spatele asistenților, cu aerul că lucrează în echipă
Cruciadele lui Hagi stârnesc nu o dată zâmbete. Adeseori enervează. De plictisit nu plictisesc niciodată. O serie dintre zicerile lui au intrat în folclor. Nu doar în cel al fotbalului. Mult mai important este totuși că omul, așa subiectiv apărându-și ideile și afacerile, spune ceva de fiecare dată. Aparițiile lui Gică la microfon nu sunt recitaluri cu banalități.
Direct în Top 10
Acest foarte recent: "Avem VAR în România, arbitrii de tușă!" trebuie să intre neapărat într-un Top 10 al vorbelor despre fotbalul nostru. Căutată sau nu, ironia este și ea prezentă, căci introducerea sistemului VAR în Liga 1 se dovedește o întreprindere la fel de complicată ca, de exemplu, finalizarea unui kilometru de autostradă. Construim și arbitrăm prost și cu ifose.
Dacă, dacă, dacă
Intervenția lui Hagi a plecat de la penaltyul dictat de Radu Petrescu împotriva Farului, la o semnalizare a asistentului Mircea Grigoriu. Larie l-a faultat pe Luckassen la un metru în afara careului de 16 metri, iar atacantul lui Sepsi, puțin șmecher, vorba rapsodului Vali Crețu, s-a prăbușit în interiorul suprafeței de pedeapsă.
În mod normal, faza nu necesita intervenția asistentului, ci o decizie promptă a arbitrului Radu Petrescu. Eventual și corectă, dacă acesta ar fi fost bine plasat și dacă ar fi judecat cu mintea lui acțiunea. Ei, aici este cheia intrigii noastre!
De-aia avem căști în dotare!
Ascunzându-se în spatele radarului tușierilor (la fel ca Hagi, suntem mai mulți cei care preferăm vechea titulatură a arbitrilor cu fanion, pare mult mai sugestivă), arbitrii noștri își asigură alibiuri la deciziile importante din timpul meciurilor. Păi, dacă asistentul mi-a transmis că infracțiunea se petrece în suprafața de pedeapsă, eu ce să fac? Să nu îl ascult? Că de-aia se cheamă că lucrăm în echipă și că avem și căști în dotare. Moda aceasta mai nouă a fugii de răspundere și de transformare a asistenților în sisteme performante de supraveghere a jocului a amendat-o Hagi. Căci momentul de comedie absurdă de la Ovidiu nu este unicat.
„O comedie de penalty". Se poate, Gică?
La fel s-a întâmplat și la partida de la Craiova dintre FCU și FCSB, când tușierul Romeo Bârdeș i-a indicat penalty arbitrului Iulian Călin la duelul dintre Vali Crețu și Bradley Diallo. Apropo de polemica născută de acel penalty și care l-a determinat pe Edi Iordănescu să se întrebe dacă nu este prea disponibil (volubil?) în relația cu presa, să nu ocolim părerea lui Gică Hagi. "O comedie de penalty", a spus acesta, intrând direct în clubul nespecialiștilor care nu au înțeles adevărata dinamică a fazei.
Tupilarea după copac. Pardon, tușieri!
Greșesc mai mult arbitrii noștri decât cei din campionatele puternice? Probabil că da, dar nu mult mai mult. Și este adevărat că atunci când totul se pune sub lupa reluărilor cu mijloace video performante se văd și erori microscopice. Deranjează însă permanentul lor aer de superioritate, aroganța asta în relația cu tot ce îi înconjoară.
Problema este că exact atunci când este nevoie să ia decizii, domnii noștri arbitri se tupilează după copac. Propun în încheiere în loc de o concluzie didactică o știre pe surse. Alături de iluștrii Radu Petrescu și Iulian Călin, lumea fotbalului îl indică pe Lucian Rusandu drept campion absolut al "comunicării" cu tușierii. Cum ar fi zis mai vârstnicii noștri înaintași, de urmărit.
{{text}}