Fotbal   •   Cupa Romaniei   •   Ripensia - Dinamo

Clipe de groază! » Cosmin Matei, inert pe gazon câteva secunde: „Am evitat o nenorocire”

+25 Foto
Ripensia - Dinamo 0-1 în „16”-imile Cupei României | În minutul 82, Cosmin Matei (29 de ani) a rămas fără aer

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 23 septembrie 2021

Ripensia - Dinamo 0-1 în „16”-imile Cupei României | În minutul 82, Cosmin Matei (29 de ani) a rămas fără aer. După două minute, interval în care Ricci Grigore a verificat dacă „decarul” dinamovist și-a înghițit sau nu limba, Matei și-a revenit și a intrat pe gazon pentru finalul de meci.

Matei, marcatorul singurului gol al întâlnirii, a fost lovit din spate de Yuri Stephane Coulibaly. Din alergare, jucătorul din Cote d'Ivoire s-a oprit direct în spatele „decarului” dinamovist, care a rămas preț de câteva secunde fără aer. 

Au urmat clipe de groază la Timișoara, cu Matei rămas inert pe gazon. Ricci Grigore a sărit în ajutor și a verificat ca Matei să nu-și fi înghițit limba. 


Din fericire, fostul jucător de la Farul sau FCSB și-a revenit rapid după ce a primit îngrijiri medicale. Și ambulanța a pătruns pe gazon.

După două minute, Matei a revenit pe gazon pentru finalul de meci de pe „Dan Păltinişanu”.

„Bine că nu s-a întâmplat o nenorocire!”, a exclamat comentatorul Digi Sport Cătălin Cîrnu.


Ripensia Timișoara - Dinamo: echipele de start

Ripensia Timișoara: I. Rus - Gladun, Țieranu, A. Macrițchii, Fridrich – Stoi, Taras - V. Macrițchii, Piftor, Mitrov - Ernest

Rezerve; Mosoarcă, Morariu, lalic, Coulibaly, Vidrasan, Stoica, Szimionas, Ion Mihai, Golda

Antrenor: Cosmin Petruescu

Dinamo: Eșanu - Sorescu, Popa, Grigore, Radu - Matei, Răuță, Itu - Moldoveanu, Țîră, Bani

Rezerve: Iliev, Stan, Dudea, Neicuțescu, Giafer, Borcea, Măgureanu, Crețu, Amzar

Antrenor: Sorin Colceag

Stadion: Dan Păltinişanu (Timişoara - Timiş), deschis la 30% din capacitate

Arbitru: Flueran Viorel Nicusor (Craiova - Dolj) A1: Vodă Alexandru (Alba Iulia - Alba), A2: Necula Mihaita (Bucureşti - Bucureşti)

Dinamo a pierdut doi oameni de bază, chiar în ziua premergătoare meciului cu Ripensia

Dinamoviștii Gabriel Torje (31 de ani) și Mirko Ivanovski (31 de ani) s-au accidentat și au devenit indisponibili pentru meciul cu Ripensia Timișoara, din „șaisprezecimile” Cupei României.

Antrenorul Sorin Colceag s-a confruntat cu mai multe probleme de lot, câțiva dintre jucători resimțind diverse accidentări după ultima rundă, eșecul 1-2 cu FC Botoșani. De fapt, toți cei nou-sosiți în Ștefan cel Mare au un decalaj de pregătire față de restul lotului, de aceea sunt expuși la probleme medicale.

Doi dintre oamenii în formă la ultima etapă, Mirko Ivanovski și Gabriel Torje, au fost menajați pentru confruntarea din Cupa României. Conform surselor GSP.ro, atacantul a suferit o inflamație în zona pulpei, în timp Torje, autorul golului din partida cu Botoșani, a ieșit din antrenament, după ce a resimțit dureri. Colceag dorește să-i aibă apți pentru etapa cu CSU Craiova de luni.

Citește mai multe știri din Cupa României:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.