Sepsi Sfântu Gheorghe a ratat la limită calificarea în Euroligă
Sepsi-SIC, campioana României la baschet feminin, nu a reușit calificarea în Euroliga feminină. Echipa covăsneană a terminat pe locul al doilea grupa de calificare pe care a găzduit-o la Sfântu Gheorghe, în urma celor de la KSC Szekszard (Ungaria), dar înaintea lui Bellona Kayseri (Turcia). Cealaltă grupă preliminară a fost adjudecată de italiencele de la Schio.
Trupa lui Zoran Mikes a fost foarte aproape de grupele competiției-regină, față de preliminariile sezonului trecut, când a fost învinsă destul de clar de Girona (Spania), în manșă unică, în Turcia, dar se vede nevoită să joace din nou în Eurocup.
Acces într-o grupă mai ușoară
Înfrântă în prelungiri de formația maghiară (56-63), trupa bosniacului Zoran Mikes și-a găsit motivația în ultima partidă a turneului, cu Kayseri, deși indiferent de rezultat era calificată în grupele celei de-a doua competiții europene.
A condus o bună parte din meci, a pierdut controlul și a fost la un pas de o nouă înfrângere, însă a egalat în ultimul minut, iar căpitanul Pasici a marcat apoi o aruncare liberă, în ultima secundă și și-a dus echipa în grupa mai ușoară de pe tabloul principal.
UNI Győr (Ungaria), BC Prometei (Ucraina) și învingătoarea duelului dintre Elazig Il Özil Idarespor (Turcia) și PAOK (Grecia) vor fi adversarele alb-verzilor în această toamnă.
„Nu dezarmăm, suntem la început!"
Sepsi are deja câteva sezoane de Eurocup, în cel trecut ajungând până în "sferturi", iar în Euroligă a fost a doua încercare de a pătrunde. Covăsnenii nu dezarmează și speră că visul de a intra în grupe va putea fi îndeplinit la anul.
„În primul rând, am fost foarte bucuroși să organizăm acest turneu, FIBA ne-a acordat încredere. Au fost trei meciuri foarte bune, de un nivel ridicat. Am spus de la început că toate echipele au șanse egale și așa a fost. Oricine putea câștiga grupa. Szekszard a avut puțin mai mult noroc și puțin mai multă experiență. Se află la a treia încercare, noi abia la a doua. Dar dacă anul trecut am pierdut destul de clar, anul acesta am mai făcut un pas: am jucat un turneu și am fost aproape, în prelungiri", a precizat Rusz Istvan, managerul lui Sepsi.
Apoi a continuat: „Nu suntem dezamăgiți, nu dezarmăm, sperăm că la anul va fi rândul nostru. Am reușit primele puncte în Euroligă, prin victoria cu Kayseri. Ne concentrăm deja pe Eurocup și pe competițiile interne, pentru că avem un sezon lung în față".
Sepsi va juca primul meci din grupele Eurocup în deplasare la ucrainencele de la Prometei, pe 14 octombrie.
Rezultate:
- Szekszard - Kayseri 80-70
- Szekszard - Sepsi 63-56
- Sepsi - Kayseri 79-78
- Szekszard, câștigătoarea grupei de calificare de la Sfântu Gheorghe, va juca în Grupa A a Euroligii feminine, alături de TTT Riga (Letonia), Venezia (Italia), Montpellier (Franța), Ekateringburg (Rusia), USK Praga (Cehia), Perfumerias Avenida (Spania) și MBA Moscova (Rusia).
{{text}}