„Și nu fu pre voe câinilor de tătari”

Stroe Buzescu, unul dintre oamenii de arme ai lui Mihai Vodă Voievod, avea să decidă, la 1602, de unul singur, soarta Bătăliei de la Teișani, după ce-l învinse într-o luptă dreaptă pe Mârza herculianul, nepotul hanului tătar

După ce valonii lui Jacques Beauri îl uciseseră pe Mihai Voievod în preajma orașului Turda, Radu Șerban, presupus descendent al lui Neagoe Basarab, ajuns mare dregător pre vremea domniei primului nostru unificator, voi a lua tronul și a continua politica de independență. Simion Movilă îi era adversar. Primul reuși a strânge, în toamna lui 1602, vreo 10.000 de mercenari, 3.000 de soldați imperiali și alți 1.000 de foști tovarăși de arme. Al doilea, văzând că polonii pe care se baza n-aveau chef de luptă, strigase după tătari.

Bătăliile se deteră la Ogretin și, mai apoi, la Teișani. Și zice cronica: "au venit mulțime de oști de-ale lor asupra noastră a tuturora și-au năvălit peste noi și au aruncat ei atât de multe din săgețile lor asupra noastră încât nu se putea vedea fața soarelui de săgețile lor și de atâta bătălie răsunau codrii și munții și nu se mai puteau înțelege unul cu altul".

La un moment dat, hanul Ghazi Ghirai al II-lea ibn Devlet Bora, sătul să tot vadă cum ai lui tătari pier de gloanțele mercenarilor germani, dar înțelegând și că după două zile și două nopți deznodământul era departe, veni cu o idee: o luptă individuală, unu la unu, care să dea câștigătoarea. Îl desemnă pe Mârza, cumnatul, despre care toți ziceau că avea o figură înfricoșătoare, "și nu părea a fi om". Dintre români s-a oferit Stroe Buzescu.

Salvatorul de la Vidin

Frate cu Preda și cu Radu, acesta-l salvase pe Mihai Viteazul în bătălia de la Vidin (1598) și fusese propus la tron, după uciderea domnitorului. Preferase, însă, să rămână om de arme. Era iubit de luptătorii săi. Pe timp de pace, înzestrase Mănăstirea Stănești, de pe valea râului Mamu, cu moșii întinse și îi adăugase vechii biserici un pridvor larg, închis pe toate laturile. Dar vremurile erau, acum, tulburi. Așa că făcu pasul în față, cu toate că nu se mai găsea în puterea tinereții, ba din contră.

Și lupta se porni, în cercul făcut de cele două oști. "Iară jupânul Stroe, atâta nevoe pre creștini văzând, stătu înpotriva tatariloru, de să lovi cu cumnatul hanului şi-lu junghie pre tătaru". În strigătele de biruință ala valahilor, tătarii nu puteau crede că eroul lor, de statură herculeană, fusese ucis.

Din păcate, însă, Stroe se stinse la puțină vreme după aceea, pe 2 octombrie. Se pare că sabia tătarului ar fi avut tăișul otrăvit. Rana, localizată la obraz, nu s-a mai vindecat, provocându-i moartea, deși la Brașov, acolo unde fusese dus, fuseseră chemați cei mai buni medici din urbe.

Prima femeie-cronicar din istoria noastră i-a scris epitaful

Sima Stolniceasa, a lui soață, care se trăgea din neamul boierilor Rudeni și care stătuse alături de el peste 30 de ani, îi luă trupul și-l duse la Mănăstirea Stănești. Considerată a fi... primul cronicar-femeie din istoria noastră, Sima puse un meșter să dăltuiască, pe lespedea de piatră, scena luptei cu tătarul, precum și cuvintele "Şi dintr-acelu război să răni la obraz şi peste trei săptămâni să tâmplă moarte, în luna lu octovrie 2 zile, văleato 7110. Şi nu fu pre voe câinilor de tătari. Dumnăzeu să-l erte!".

Radu Șerban avea să domnească în trei rânduri în Țara Românească. Voievod cu abilitate politică și cu pricepere militară. Nu și-a uitat, niciodată, eroul. "Dacă a văzul el (n.a. – Stroe) atâta greutate și nevoie asupra capului domniei mele, el s-a luptat cu atât mai mult cu dușmanii domniei mele pentru domnia mea și pentru legea creștinească și pentru patria noastră, ca să ne scoată din mâna dușmanilor noștri". Sima Stolniceasa Buzeasca, soața celui mai mic dintre faimoșii frați, viețui încă 14 ani peste Stroe. Înainte de a se stinge, dete poruncă: "Dacă voi muri să mă îngropați lângă dumnealui aici".