FC Voluntari a câștigat meciul cu Rapid, scor 1-0. „Centralul” Andrei Antonie a avut o prestație dezastruoasă.
Fostul arbitru Constantin Zotta a analizat fazele controversate de arbitraj din Rapid - FC Voluntari, scor 0-1, și a tras o concluzie clară. „Antonie intră în istorie! Jucătorii și-au permis o astfel de atitudine, pentru ca au văzut că arbitrul îi lasă”, a spus fostul președinte al Rapidului, la Telekom Sport.
Andrei Antonie, greșeli mari în Rapid - FC Voluntari, scor 0-1
Primele erori ale „centralului” Andrei Antonie au avut loc în minutul 50. Nicolae Carnat și Gabriel Tamaș ar fi trebuit să fie eliminați la acțiuni succesive, a fost concluzia fostului arbitru Constantin Zotta. Ambii au avut intrări brutale, cu talpa ridicată.
FOTO: Captură @look SportCostin, eliminat în Rapid - FC Voluntari, scor 0-1
„Centralul” Andrei Antonie a dinamitat finalul cu decizia din minutul 85, când l-a eliminat pe Cristian Costin, pentru al doilea cartonaș galben. Avertismentul a fost arătat pentru trageri de timp, în momentul executării unei aruncări de la margine.
FOTO: Captură @look Sport+
Arbitrul nu a realizat în prima fază că trebuie să îl elimine pe fotbalistul Voluntariului. După câteva secunde a dus din nou mâna la buzunar și a provocat o încăierare generală.
Gabriel Tamaș, iertat încă o dată de eliminare în Rapid - FC Voluntari 0-1
Cel mai vocal a fost Gabriel Tamaș. Fundașul central a intervenit în forță și l-a lovit pe Albert Stahlcu antebrațul. Antonie nu a văzut incidentul și nu a fost ajutat de asistent sau de al 4-lea oficial, aflat aproape de fază. Tamaș avea deja un cartonaș galben.
FOTO: Captură @Look Sport+Andrei Antonie, două greșeli și în minutele de prelungire
Junior Morais a fost extrem de nervos în prelungiri. Și-a descălțat un adversar, fără a fi implicați într-un duel pentru minge, apoi a lovit violent, cu cotul în figură.
FOTO: Captură @look SportSeara neagră a brigăzii de arbitri a fost definitivată la ultima acțiune a partidei, în al 5-lea minut al prelungirilor. Gabriel Tamaș a comis un henț în careu, iar Rapid ar fi trebuit să beneficieze de o lovitură de la 11 metri.
FOTO: Captură @look Sport
{{text}}