„Schumacher” ne învață cum să ne privim viața!

Producția Netflix, despre cariera, viața și suferința lui Michael Schumacher, e o formidabilă pledoarie despre modul în care trebuie să ne vedem și să ne acceptăm existența, despre pasiunile și provocările pe care le avem sau ni le creăm, dar mai ales despre cum știm să apreciem oamenii din jurul nostru.

Documentarul Schumacher, disponibil pe Netflix, nu are anvergura, montajele, imaginile, spectaculozitatea și nici lungimea producției despre Michael Jordan. Însă cele aproape două ore cu și despre Schumacher conțin parcă mai multă poveste de viață, în care se poate regăsi oricare dintre noi și, cu siguranță, mult mai multă emoție.

Finalul e chiar tulburător. N-are cum să nu ți se umezească ochii, oricât de rece ai fi și oricât de mult nu l-ai fi plăcut, ca sportiv, pe Schumacher în cursele din anii '90 și prima jumătate a anilor 2000.

Iar eu, recunosc, nu am fost un suporter al lui. Am ținut, rând pe rând, cu toți marii săi rivali: Damon Hill, Jacques Villeneuve și, mai ales, Mika Hakkinen. Îmi făcea impresia unui tip arogant, care nu știe să piardă. Filmul de pe Netflix confirmă, dar și infirmă multe dintre aceste prejudecăți.

Copilul plin de vaselină din Kerpen

Începutul producției ni-l arată pe Schumacher copil fiind, cum își însoțea tatăl la construcția de karturi, cu care ulterior mergea în diferite curse. Imaginile cu el plin de vaselină, ajustând anumite lucruri, acompaniat de tatăl său, care se ocupa de circuitul din Kerpen, vor fi, de fapt, cheia în care trebuie privit, ulterior, întreg documentarul. Cheia succesului fabulos pe care l-a avut la Ferrari, apoi, din păcate, emoția teribilă în care se termină filmul...

Că Schumacher a fost un tip sărac, fără posibilități prea mari, se știa. Că acest lucru i-a perfecționat o calitate pe care n-a avut-o niciun alt pilot de după Senna, acest lucru ni-l dezvăluie filmul. Fiindcă tatăl său nu-și permite să cumpere pneuri noi pentru karturile fiului său, Michael trebuia să concureze cu cauciucuri uzate dincolo de limită. Inclusiv atunci când pista era udă. Și, în acest fel, a dobândit o capaciptate uluitoare de a pilota pe ploaie, una la care, probabil, nici marele Senna nu era atât de bun.

Talentul său a fost remarcat repede de cel care avea să-i fie manager, Willi Weber. Acesta a văzut devreme, foarte devreme, ceea ce alții aveau să descopere mult mai târziu și anume că Schumacher e un talent în stare pură. Și i-a oferit primul contract, l-a introdus în Formula 1 la numai 22 de ani.

Direct pe circuitul de la Spa, unde a făcut minuni în calificări. Atunci l-au descoperit și alții și au realizat ceea ce ochiul lui Willi văzuse la timp: că Schumacher va fi o stea. Chiar Michael recunoaște în documentar: "Am fost șocat să fiu ofertat de a 4-a cea mai bună echipă după numai un singur Mare Premiu". Și așa a ajuns la Benetton.

Decesul lui Senna i-a creat îndoieli

Filmul are meritul de a-l prezenta pe Schumacher și în lumina necunoscută publicului larg. Cea din spatele succeselor. Iar aici marele merit îl are soția sa, Corina, care însoțește producția aproape non-stop cu povești, amintiri, dezvăluiri. Iar primul moment care îl developează pe Michael ca pe un om, nu ca pe un zeu, e ceea ce s-a întâmplat după moartea lui Senna, în 1994. Care a pierdut controlul monopostului încercând să-și apere poziția pe pistă chiar în fața lui Schumacher.

„Când mi s-a spus că e în comă am zis OK, dar își va reveni. Când mi s-a transmis că a murit, toată perspectiva mea despre Formula 1 s-a schimbat complet. Mă gândeam că poate mi se va întâmpla și mie, că în șicana X voi ieși ca el, că în șicana Y voi pierde controlul ca el". Michael singur explică de ce nu mai avea confortul psihic de a continua. Și a avut de făcut o alegere, așa cum toți avem la un moment dat de făcut în viață. Și a mers mai departe.

De ce a ales Ferrari

Iar de aici începe un amalgam senzațional de triumf, talent, pasiune, dar și de nebunie și chiar inconștiență pe care filmul ni le oferă ca atribute ale lui Schumacher. Care a fost acuzat prima dată extrem de dur la finalul anului 1994, când l-a acroșat în ultima cursă a sezonului pe Damon Hill, în fața căruia se afla cu un singur punct.

Acroșajul lui a fost atât de clar încât toată lumea l-a acuzat, dar mărturia de azi a lui Hill, în pelicula Netflix, arată, de fapt, ce înseamnă gândirea unui pilot de F1: „Eu ar trebui să fiu primul care să-l acuze, dar mi-am pus singur o întrebare. Dacă aș fi primul în clasament și rivalul vrea să treacă de mine într-o șicană, iar acroșajul mi-ar aduce titlul mondial, ce aș face? Ce credeți că mi-am răspuns?". Zâmbetul simpaticului Hill înseamnă că oricine ar fi procedat la fel.

Cum a ajuns Schumacher la Ferrari e o altă dezvăluire tare a filmului. Avea pe masă oferte de la toate echipele, inclusiv de la McLaren Mercedes. Și iarăși și-a intrat în rol managerul Willi Weber. „I-am spus așa: dacă alegi Mercedes, te vei urca în mașină și doar vei câștiga titluri pe bandă rulantă, dar dacă alegi Ferrari și o să câștigi titlul mondial, atunci nu o să mai ai nevoie de pașaport". Imensul Willi știa că va trezi în Schumacher provocarea de a face ceva ce părea imposibil: să învingă imperiul Mercedes concurând pentru Ferrari.

„O fi bun?"

„Mașinile erau un dezastru". Mărturia aparține colegului său de echipă, Eddie Irvine, și e însoțită de grimasa pilotului britanic, care avea să rămână șocat ulterior că Schumacher a dus această echipă spre titlul mondial. Drumul spre triumf a ascuns lucruri surprinzătoare. Unele dintre ele sunt știute. Accidentul oribil provocat în fața lui Villeneuve în 1997, când a fost descalificat, e unul dintre ele. 

Ross Brawn, creierul lui Ferrari la acel moment, developează astăzi un pic din nebunia pilotului Schumacher de atunci, disperat să câștige cu orice preț: „Nici măcar atunci Michael nu realiza ce făcuse, când, de fapt, el depășise în mod clar orice limită. În gândirea pe care Michael o avea, el era absolut convins că n-a greșit, ceea ce era șocant".

Dar poate că cea mai șocantă scenă din film e cea în care Jean Todt, poate cel mai bun prieten și colaborator al lui Schumacher de la Ferrari, recunoaște că insuccesele din primii ani i-au făcut chiar să se îndoiască până și de calitățile lui Michael. „Când pierzi îți pui întrebări. Și, da, ne-am pus și despre el, ne-am întrebat dacă Schumacher e chiar ceea ce avem nevoie și dacă nu cumva ar trebui să-l aducem pe Hakkinen? Așa au stat lucrurile atunci". Incredibil! E o altă lecție de viață importantă!

Răspunsul șocant oferit lui Coulthard

Ferrari avea îndoieli, nu și Schumacher. Pentru care nu exista "Nu se poate". Accidentul istoric cu Coulthard, într-o cursă în care Hakkinen abandonase, conține în film o relatare fabuloasă a pilotului britanic. 

„A venit și seara să-mi reproșeze, după ce o făcuse și după cursă. I-am zis «Michael, cum să fiu eu vinovat? Tu ai intrat în mine, nu puteam să te lovesc cu spatele! Se mai întâmplă să mai și greșești, nu?". S-a uitat la mine și mi-a replicat: «Din câte îmi amintesc, nu mi s-a întâmplat niciodată». Ăsta era Schumacher ca pilot".

 Nu doar Coulthard prezintă harul și curajul cu care a fost înzestrat Michael. Hakkinen - ce tip mișto e acest finlandez, inclusiv pe parcursul filmului! - dezvăluie și el că a rămas șocat de modul de a pilota al rivalului său. "I-am spus, la un moment dat, după o cursă, că nu e bine să conducă așa, era la limita limitelor, poate chiar peste! I-am zis că, până la urmă, e doar o cursă. Mi-a replicat că el așa știe să piloteze și că nu poate altfel. L-am înțeles". Și o spune cel care e descris ca fiind "pilotul vitezei, al liniilor drepte și al circuitelor rapide".

Singurul punct de sprijin necondiționat

Din fericire, nu toți începuseră să strâmbe din nas la adresa lui Schumacher. A avut pe cineva alături, non-stop, care n-a avut nici jumătate de îndoială. Soția sa, Corina. "Călătoream în toată lumea, câteodată era greu de adaptat la fusul orar. Mi-aduc aminte că în Japonia, eu nu puteam să adorm, el tocmai adormise. Ca să nu-i stric somnul și să fie odihnit a doua zi, la cursă, m-am dus în baie și am stat acolo ore întregi, am citit, ca să nu-l deranjez". 

Povestește cu blândețe. Lasă senzația unei femei foarte puternice. Dar tot ea developează o altă față a lui Michael, una pe care cea de pilot i-a ascuns-o. „Când avea treabă foarte de dimineață, se trezea și umbla cu mare grijă ca să nu facă gălăgie și să mă trezească. Apoi, se așeza ușor lângă mine, mă mângâia pe braț și îmi zicea: Plec!". Corina Schumacher continuă să povestească. Și continuă să o facă fără să lăcrimeze.

Scena fantastică

Schumacher nu doar că n-a cedat în urma eșecurilor, dar a reinventat fișa postului de pilot în F1. A început să lucreze cot la cot cu mecanicii la tot ce înseamnă motor, design, aerodinamică. Testa mașina atât de multe ore încât îl prindea seara pe circuit, iar când mecanicii plecau acasă, el intra în sala de forță. Scenele cu el aplecat să se convingă singur că e totul OK inclusiv pe sub monopost arată că Schumacher a fost mai mult decât un pilot.

 A fost copilul plin de vaselina de pe circuitul din Kerpen, care a înțeles că succesul e mai valoros atunci când îl creezi sută la sută decât atunci când „te urci într-un McLaren Mercedes și doar te-ai plimba spre titlul mondial".

Și până la urmă, Schumacher a reușit ceea ce Irvine zicea în 1997 că „e nebunie să crezi că poți bate McLaren Mercedes". Imaginile cu Schumacher trecând linia de sosire la ultima cursă din 2000, dar mai ales mesajul țipat transmis de el în casca lui Ross Brawn, „Am reușit! Am reușit!", e definiția axei talent-pasiune-provocare. A parcat mașina și a început să îmbrățișeze, fără să se uite, laolaltă, fani, dar și mecanici din echipa lui. În tot acest timp, în marea de oameni strânsă în fața lui, soția sa își făcea loc cu greu pentru a ajunge lângă el. Tocmai ea, care îl susținuse total, era acum amestecată și pierdută prin mulțimea de oameni! Din îmbrățișare în îmbrățișare, Schumacher a ajuns și în dreptul ei, într-o primă fază fără a realiza, de fapt, cine e. Scena e fantastică!

Obosit, fără pasiune și fără motivație

Cheia succesului său la Ferrari stă, de fapt, în imaginile cu el și tatăl său realizând karturi. Fiindcă a construit succesul de la prima piesă a motorului și până la arta de a pilota. Titlul cu Ferrari l-a desemnat definitiv un Zeu al F1. Băiatul fără posibilități financiare, care mergea să concureze în Luxemburg fiindcă acolo era mai ieftin decât în Germania, tocmai el a ajuns regele sportului bogaților! Ce poveste frumoasă!

Și, dintr-odată, vin momentele care te lovesc brutal în acest film. Mai întâi motivul pentru care Schumacher a renunțat la F1: „Nu mai avea motivație și pasiune, se simțea obosit". 

Câți dintre noi nu cred că pot să-și ducă pasiunea până la finalul vieții fără a-și pierde motivația și fără a obosi? Așa a crezut, probabil, și Michael în anii în care ratarea titlurilor cu Ferrari îl împingea mai tare și mai tare să continue și să muncească. Dar și el a obosit. Și avea 37 de ani când a renunțat.

„Nu pot să fiu supărată pe Dumnezeu"

Ultimele 8-10 minute sunt greu de privit. Imaginea panoramică a Alpilor francezi din stațiunea Meribel te furnică pe piele. „Înainte de a ieși să schieze mi-a zis că zăpada nu i se pare optimă și mai bine am merge în Dubai, să facem parașutism". 

Corina Schumacher începe cel mai greu discurs din film. Vocea ei începe să tremure. „Nu pot să fiu supărată pe Dumnezeu fiindcă a fost vorba despre tot ghinionul pe care îl poți avea în lumea asta. Și tocmai el, despre care credeam că e apărat de îngeri!... Așa am crezut mereu". Cedează și ea emoțiilor.

Netflix a reușit să ia și mărturiile celor doi copii ai lui Schumacher: Gina-Maria și Mick. Momentele cu cei doi amintindu-și viața de dinainte și de după accident sunt tulburătoare. 

„E nedrept ca eu și sora mea să fim nevoiți să renunțăm bucuriile pe care le trăiesc unii alături de părinții lor. Cred că eu și tata ne-am înțelege altfel acum pentru că vorbim o limbă similară, cea a automobilismului. Am avea mult mai multe de vorbit acum. La asta mă gândesc de cele mai multe ori. Și mă gândesc cât de tare ar fi. E cea mai mare dorință a mea. Aș da orice ca să trăiesc un asemenea moment. Da... orice!".

Trist final, dar merită văzut acest film. Care are o decență chiar ieșită din comun. Nu șochează, nu are nimic hollywoodian în el. Totul, mai ales despre tragicul accident, e oferit cu ajutorul mărturiilor celor din familie.

E un film nu doar despre Schumacher, ci despre ce înseamnă, până la urmă, viața pentru fiecare dintre noi. Și cât de mult contează să ai pasiune, talent și credință în ceea ce faci. Cât de importanți sunt oamenii care te susțin, dar, din păcate, și cât de mult depinzi de noroc și mai ales de ghinion. 

Schumacher a fost un megaerou, rulând mii de curse și teste la peste 300 km pe oră. Și s-a împiedicat de o piatră pe un versant de munte, unde tot ce construise cu atâta migală i s-a transformat într-o suferință imposibil de înțeles.