UTA a pierdut în Cupă (0-1) la Filiași, echipă din Liga a 3-a, însă antrenorul arădenilor a surprins la final prin luciditate și prin asumare.
Se fluierase finalul, atmosfera campestră din orășelul doljean amesteca bucuria naturală, nefiltrată, a gazdelor cu reproșurile reciproce pe care începeau să și le facă mult mai galonații vizitatori.
Și cu fraze revendicative ale suporterilor veniți de la Arad, incapabili să înțeleagă cum de echipa lor, locul patru în prima divizie, cu un start excelent de sezon și cu aspirații de play-off, poate fi eliminată de CSO Filiași, locul cinci într-a treia divizie.
Întâi, pe teren
Negru de supărare, mai negru decât bluza pe care o purta, Laszlo Balint a făcut un semn cu mâna prin aer și a trimis jucătorii (deja apostrofați de galerie) la vestiare, ducându-se el singur la gard, în fața suporterilor.
Ce le-o fi spus, nu se știe, însă alți antrenori practică alte procedee. Fie trimit jucătorii în fața galeriei, ca să-și primească „porția”, fie îi strâng în cerc pe teren, ca să vadă toată lumea cum el, antrenorul, îi ceartă și-i dăscălește. Printre esteții procedeului cu cercul, la loc de frunte figurează Reghecampf.
Cuvântul „rușine”
Intervievat de Marian Codirlă de la DigiSport, care nu l-a menajat deloc cu întrebările, Gyuszi Balint a felicitat întâi învingătorii, apoi a spus că-și asumă eșecul. Dar că așa cum antrenorul răspunde acestor întrebări în direct la TV, și jucătorii vor răspunde în fața antrenorului și a conducerii. A rostit fără rezerve cuvântul „rușine”, a promis că lucrurile nu vor rămâne așa.
Laszlo Balint este unul dintre anternorii buni ai Ligii 1, posesor și al licenței Pro. Semn că nu toată lumea o ia pe scurtătură, țipând apoi despre persecuție
Că va urma un drum lung și trist spre casă, pe care toți îl vor face cu capetele plecate și că va propune conducerii clubului măsuri împotriva a doi dintre cei care au fost pe teren, fără să-i nominalizeze. Că echipa nu se poate prezenta astfel (prestația e și vina lui, desigur), că toți, în frunte cu el, au o mare responsabilitate față de orașul Arad și față de arădenii care umplu stadionul la fiecare meci de acasă.
Ar fi putut și altfel
Existau și alte modalități de exprimare, practicate pe scară largă în peisajul înconjurător. Întâi ar fi putut da vina pe terenul denivelat (ar fi avut dreptate!), apoi ar fi putut spune că Filiașiul e, de fapt, o adevărată selecționată a Olteniei, după „metoda Petrescu”, antrenorul CFR-ului prezentând o plăpândă echipă malteză ca pe o selecționată a Americii de Sud.
Ar fi putut invoca indisponibilitățile, accidentările, o unghie căzută, un cearcăn, o bătătură. Sau chiar ar fi putut amenda tragerea la sorți, la fel cum avea să procedeze același clasic Petrescu, peste doar câteva ceasuri, câțiva kilometri mai încolo, la Craiova.
În situații extreme putea proceda precum Edi Iordănescu, antrenorul FCSB-ului lăsând să se scurgă abil, „pe surse”, informații despre o tablă spartă de furie în vestiarul hunedorean. E și asta o strategie, de ce nu ?!
Despovărarea
Ca antrenor, se poate întâmpla să mai spargi și tabla, însă ce le spui tu în vestiar lui Hora, Antal și celorlalți, metoda pe care o folosești, cea a biciului sau cea a zăhărelului, rămâne acolo, în spatele ușii. E echipa ta, e vestiarul tău, sunt hotărârile tale.
Pui pieptul în fața suporterilor, în fond tot ei sunt cei care te-au ovaționat după ce-ai bătut Craiova, de exemplu, și tot ei vor umple stadionul și te vor încuraja duminică, împotriva CFR-ului. Însă cât timp ți-e clar că la orice înfrângere tu ești principalul vinovat, nu gazonul, nu accidentările, nu tragerea la sorți, înseamnă că vorbim despre un eșec întâmplător, chiar dacă e rușinos.
Și mai înseamnă că te poți gândi despovărat la meciul care urmează, în acel autocar care se îndreaptă în noapte către casă, transportând niște pasageri cu capetele în pământ.
{{text}}