Sporturi   •   Formula 1   •   MP AL RUSIEI

La Sochi, Lando Norris a obținut primul pole-position din carieră! Prezențe surprinzătoare în primele două linii

Lando Norris // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 25 septembrie 2021

La Sochi, Lando Norris (21 de ani), pilot McLaren, a obținut primul pole-position din carieră în Formula 1. 

McLaren continuă performanțele de excepție în Marele Circ. În precedenta rundă, la Monza, Daniel Ricciardo a câștigat Marele Premiu al Italiei. Acum, la Sochi, celălalt pilot McLaren, Lando Norris, a fost cel mai rapid în calificări și a obținut pole-position la Sochi pentru cursa de duminică, ora 15:00.

Formula 1: Lando Norris, pole-position la Sochi

Condițiile meteorologice de la Sochi au fost îngrijorătoare. A treia sesiune de antrenament, programată în această dimineață, a fost anulată din cauza ploii torențiale din regiune. Au existat dubii asupra desfășurării calificărilor, dar în cele din urmă acestea s-au ținut. Dacă în Q1 și Q2 piloții au condus cu pneuri intermediare, cei 10 rămași în Q3 au mutat pe final, trecând la slicks, întrucât circuitul se uscase.


Iar cu acea configurație a pneurilor, Lando Norris a fost irezistibil. Pilotul britanic a încheiat cel mai bun tur în 1:41.993, obținând astfel pole-position. Prima linie a grilei de start va fi completată de Carlos Sainz (Ferrari), în vreme ce George Russel (Williams) și Lewis Hamilton (Mercedes) vor pleca de pe 3, respectiv 4. Daniel Ricciardo, câștigătorul ultimului Mare Premiu, va pleca de pe 5.

„Este un sentiment incredibil, nu știu ce să spun. Nu te gândești vreodată că vei obține un pole-position până ce reușești să faci asta, dar uite că am reușit. Trebuie să mulțumesc echipei. Nu ne așteptam la asta, dar am profitat de oportunitate”, a spus Lando Norris, vizibil entuziasmat, la finalul sesiunii de calificări.

Liderul clasamentului general al piloților, Max Verstappen, nu a luat startul în calificări din moment ce el oricum are de săvârșit o pedeapsă la cursă. Motorul monopostului „olandezului zburător” a suferit a 4-a modificare în acest sezon. Astfel, va pleca de pe ultimul loc duminică. În aceeași situație se află și Charles Leclerc (Ferrari), care va pleca de pe penultima poziție.

În Q1 și Q2, cei mai rapizi au fost piloții Mercedes, Lewis Hamilton și Valtteri Bottas. La finalul Q3, finlandezul a fost al 7-lea, iar britanicul al 4-lea. 


Rezultatele în calificări la Sochi

Citește mai multe știri din Formula 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.