Echipele argentiniene Lanus şi Estudiantes La Plata s-au calificat aseară în “optimile” de finală ale Copei Libertadores după ce s-au impus în ultimele jocuri ale grupei a doua a competiţiei în faţa ecuadorienilor de la Deportivo Cuenca, respectiv a uruguayenilor de la Danubio. Cu Juan Sebastian Veron în mare formă, Estudiantes a depăşit-o clar pe Deportivo, scor 2-0, la capătul unei partide dominate autoritar de formaţia antrenată de Nestor Sensini. Lanus, fosta echipă a jucătorului lui CFR Cluj, Cristian Fabbiani, a reuşit şi ea calificarea graţie victoriei obţinute în Uruguay,2-1, şi i se alătură astfel lui Estudiantes în faza eliminatorie a celei mai prestigioase competiţii intercluburi din America de Sud. sursa: www.ifotbal.ro
{{text}}