Sporturi   •   Altele   •   SCRIMĂ

Ana Maria Popescu face dezvăluiri tari, la două luni după argintul de la Tokyo: „Pe românește, în finală mi-am băgat picioarele”

+48 Foto
Ana Maria Popescu / foto: GSP

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 26 septembrie 2021

La două luni după Jocurile Olimpice, spadasina Ana Maria Popescu (36 de ani) a făcut dezvăluiri interesante despre finala cu Sun Yiwen de la Tokyo. Românca s-a întors cu o medalie de argint din Japonia, după un parcurs remarcabil și o finală pierdută la limită.

„Nu din cauza genunchiului am pierdut finala”, spune Ana Maria Popescu, o sportivă care a avut multe de îndurat din cauza accidentărilor. Spadasina își reproșează o mișcare făcută în finala decisă în urma „minutului de aur”. 

„La Tokyo, nu din cauza genunchiului am pierdut finala. El s-a comportat extraordinar. Știu sigur de ce-am pierdut finala. Pentru că scrima se joacă pe aprins becul. Iar eu am început acţiunea cu piciorul.

Pe româneşte, mi-am băgat picioarele. A fost o greşeală copilărească. Doar că în tensiunea de acolo, nu am realizat că am început acţiunea cu piciorul în loc să fie braţul în faţă. Am simţit din prima secundă în care am început să fac pasul. Dar aşa trebuia să se întâmple”, a mărturisit Ana Maria Popescu, într-un interviu acordat celor de la Libertatea


Ana Maria Popescu: „M-am născut în România pentru că aici era nevoie de mine”

Sunt de părere că m-am născut în România pentru că aici era nevoie de mine şi aici am putut să mă dezvolt. Nu sunt genul de patriot căruia îi flutură steagul la intrarea în casă, dar mie România mi-a dat ocazia să muncesc aici şi să fac ceea ce-mi place. Şi îi sunt datoare. D-aia voi rămâne aici: îmi vine să schimb lucrurile, nu vreau să fug



 - Ana Maria Popescu, medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Tokyo, conform Libertatea

+48 Foto
Ana Maria Popescu, în finala de la spadă, cu Sun Yiwen, la Jocurile Olimpice (foto: Raed Krishan - Tokyo)

Minutul de aur a decis finala de la Tokyo


La ediția din acest an de la Jocurile Olimpice, Ana Maria Popescu a adus României prima medalie, una de argint. În finală, românca a cedat la limită în fața chinezoaicei Sun Yiwen, 10-11. Finala a fost decisă pe muchie de cuțit. În minutul de aur, chinezoaica a fost cea care a punctat prima și a luat aurul.

VIDEO Cum s-a pregătit Ana Maria Popescu pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo

Citește și alte știri din sport: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.