Încă un „caz Emma Răducanu” » Jessica, nepoata cântărețului Dorel Livianu, visează să scrie istorie pentru Statele Unite: „Vreau să câștig US Open, o medalie olimpică și să fiu #1”

Jessica Livianu, 23 de ani, a jucat tenis la nivel de colegiu în Statele Unite și are o poveste asemănătoare cu cea a Emmei Răducanu, campioana de la New York. Tatăl ei e român, în timp ce bunicul, Dorel, a fost o legendă a muzicii românești interbelice. Americanca are ambiții uriașe: să câștige într-o bună zi US Open și să ajungă cea mai bună jucătoare a lumii. 

Sunt zeci, poate sute de cazuri în lume care se aseamănă cu cel al Emmei Răducanu. Sau, de ce nu?, cu al Biancăi Andreescu. Unele devin basme, cum s-a întâmplat recent cu britanica, altele rămân mult timp, sau pentru totdeauna, neobservate. 

Toate au la origine un element comun: legăturile cu România ale unor oameni care, într-un anumit punct al vieții, au plecat din țară pentru a căuta în alte părți o existență mai bună. 

Gazeta prezintă astăzi, în premieră, povestea jucătoarei Jessica Livianu, un nume care le-a atras atenția - și nu doar o dată - specialiștilor americani. Însă nu doar povestea ei captează atenția, ci întreg firul narativ țesut în jurul numelui Livianu, unul de rezonanță pentru muzica românească de altădată.

Poftiți la multiculturalism!

Jessica Livianu s-a născut în Brooklyn, cel mai populat cartier al New York-ului. Mama, Bogdana Romansky, e din Bulgaria, în timp ce David, tatăl ei, este român. Bunicul acesteia, Dorel, care are origini evreiești, a revoluționat muzica românească interbelică, fiind un cântăreț de seamă din acea perioadă. 

„Visul american” al familiei a început la finalul anilor '60, când, după ce a trecut și printr-o groaznică deportare în Transnistira, Dorel Livianu s-a stabilit în Statele Unite, unde avea să și moară, pe 2 aprilie 1997.

Jessica Livianu, un real talent

În urmă cu mai mulți ani, Jessica Livianu era considerată una dintre cele mai talentate junioare din Statele Unite. Rezultatele obținute atunci nu mint: a câștigat de două ori Campionatele de Juniori ale Statelor Unite, iar ascensiunea ei era recunoscută la tot pasul. A fost admisă la Universitatea St. John’s din New York, unde a îmbinat cu brio studiile și tenisul. 

La nivel de colegiu, a continuat să fie una dintre cele mai de succes jucătoare. Pentru că a evoluat la colegiu, Jessicăi nu i-a fost permis să joace turnee la profesioniști pe durata facultății, cea mai bună clasare fiind locul 696 WTA, atins în noiembrie 2019. În prezent, ocupă locul 756 și tocmai ce și-a finalizat studiile și, implicit, cariera de jucătoare de colegiu. Urmează cel mai important pas: ascensiunea către vârfurile WTA.

Aflați în SUA, Jessica și tatăl ei, David, și-au expus crezurile despre viață și tenis în două interviuri ample acordate Gazetei. 

-Jessica, spune-ne, te rog, informații pe care noi nu le știm despre cariera ta, despre experiența la colegiu și despre planurile de viitor. 

- Am fost foarte norocoasă să aleg Universitatea St. John's, la fel cum ei au fost norocoși alegându-mă pe mine. Asta pentru că jocul meu a «explodat» în timpul și după perioada petrecută de mine acolo.



Am muncit mult pentru obiectivele mele și am am jucat constant meciuri în fiecare săptămână. Nivelul competiției de la facultate a crescut considerabil în ultimii 10 ani și simt că m-am pregătit foarte bine pentru tenisul profesionist. Am primit foarte multă încredere jucând atât de multe meciuri, iar asta mi-a dat încredere să câștig. Am avut multe reușite cât timp am stat la St. John's, dar cred că favoritele mele au fost când am ajuns în optimi la turneul NCAA în 2017 și când echipa mea a câștigat Big East Championship în 2018.

Jessica Livianu: „Îmi las 100% inima pe teren”

- Citeam că, la un moment dat, americanii te-au considerat una dintre cele mai talentate junioare ale țării Vorbește-ne despre acest aspect. 

- Întotdeauna am fost o persoană foarte competitivă, mi-a plăcut de fiecare dată să joc la turnee. Îmi las 100% inima pe teren și nu cedez niciodată, ceea ce cred că mi-a oferit un avantaj pe care mulți l-au observat încă de la o vârstă fragedă. În plus, am crescut concurând cu generațiile lui CiCi Bellis, Sofia Kenin sau Anisimova. Cu acest tip de jucătoare în preajmă, am știut că trebuie să-mi ridic jocul și să continui să îmbunătățesc.

„Salată de vinete, supă de perișoare și mititei”

- Familia ta are o tradiție puternică în tenis. Mama ta și-a deschis o academie de tenis în Statele Unite, nu-i așa? 

- Mama a venit în Statele Unite în anii '90, după ce a jucat numeroși ani în circuit. Am fost norocoasă să am pe cineva care să fie atât de apropiată de mine, în care să am încredere cu toată inima și care să fie și antrenorul meu.

- Sunt foarte curios să aflu lucruri despre legăturile tale cu România. Ce știi despre această țară? 

- Din păcate, știu doar câteva cuvinte, aici incluzând «salată de vinete», «supă de perișoare» și «mititei». Am vizitat Bucureștiul când eram mică și am amintiri frumoase din puținul timp petrecut acolo. 



Sper că într-o zi voi reuși să mă întorc. Singurul lucru pe care pot să-l spun despre oamenii și cultura românească ar fi că am întâlnit români la turnee sau în alte locuri și că sunt foarte calzi și primitori! Chiar dacă nu vorbesc limba, de fiecare dată când întâlnesc un român, mă acceptă la fel ca pe una de-a lor.

- Ce știi despre tenisul din România? 

- Încă de la juniori, mi-am făcut foarte multe prietene care au legături cu România, cum ar fi Gabi Ruse sau Bianca Andreescu. Așa cum am spus și înainte, ele și familiile lor au fost extrem de primitoare, chiar dacă nu vorbeam românește. Am fost norocoasă să le am ca prietene cât timp am jucat la junioare.

- Ai ascultat muzica bunicului tău? 

- Tatăl meu a absolvit la Juilliard, așa că muzica a fost parte din viața mea de când mă știu. Am amintiri de la unele întâlniri cu români mai în vârstă care au emigrat în SUA, mi-l amintesc pe tatăl meu vorbindu-le acestora despre muzica bunicului meu, iar pe ei entuziasmându-se când o auzeau.



În acele momente, am avut oportunitatea să ascult multe dintre melodiile salvate pe discuri sau casete video. I-am găsit muzica plină de bucurie, tot ce voiam să fac în timp ce o ascultam era să dansez, chiar dacă nu înțelegeam prea mult din versuri.

1 titlu ITFa câștigat Jessica Livianu până acum: s-a impus în turneul de 15k de la Lubbock (Texas), în 2019

Jessica Livianu: „Îmi place să cred că am un stil asemănător cu Simona Halep”

- Descrie-o pe jucătoarea Jessica Livianu! 

- Așa cum am spus înainte, sunt foarte competitivă și dau maximum în orice fac, în special în tenis. Îmi place să cred că reușesc să fac asta pe teren, că încerc să găsesc soluții și că eficientizez oportunitățile pe care mi le creez. Sunt o jucătoare agresivă.

- Cine e jucătoarea ta favorită din circuit? 

- Jucătoarea mea preferată ar fi, cel mai probabil, Simona Halep. Îmi place să cred că avem stiluri de joc similare. 



În circuitul masculin, bineînțeles, sunt o mare fană a lui Federer. Crescând, am ajuns să iubesc să-l urmăresc jucând pe Dolgopolov. El m-a inspirat să am jocul pe care-l am astăzi. Obișnuiam să-i urmăresc toate meciurile, fie că erau la US Open sau la tv, nu mă săturam niciodată să-l privesc.

- Care e cel mai mare vis al tău în tenis? 

- Cea mai mare dorință e să câștig US Open măcar o dată. Mai sper că voi fi numărul unu în lume la un moment dat și aș fi cea mai fericită dacă aș câștiga o medalie la Jocurile Olimpice. Cu voia lui Dumnezeu, poate vor apărea aceste ocazii. 

Jessica Livianu: „Sunt profund impresionată de ce a realizat Emma Răducanu”

- Emma Răducanu, o altă jucătoare cu legături românești, a reușit o performanță nemaivăzută la US Open. O cunoști, v-ați întâlnit pe la vreun turneu? Mi se pare că poveștile voastre se aseamănă dintr-un anumit punct de vedere. 

- Îmi place să aud aceste asemănări și chiar apreciez complimentul, mă simt foarte inspirată de ceea ce a reușit. Deși nu am cunoscut-o, sunt profund impresionată de ceea ce a realizat în ultimele șase luni. Cu mentalitatea corectă și muncind din greu, a demonstrat că orice e posibil.

- Cum a fost să fii hitting partner pentru Lucas Pouille, la US Open 2016? 

- A fost un lucru pozitiv pentru tenisul meu. Nu doar că m-am simțit grozav schimbând mingi cu un asemenea jucător extraordinar, dar asta mi-a dat foarte multă încredere: știam că, dacă voi munci la fel de mult, pot ajunge și eu la acel nivel.

- Am văzut pe canalul de YouTube al tatălui tău că l-ai întâlnit în trecut pe Nick Bollettieri. Descrie-mi acea experiență. 

- A fost în urmă cu mai bine de zece ani. Un lucru pe care mi-l amintesc despre domnul Bolletieri a fost prezența lui, dar și încrederea și claritatea pe care le avea în vorbire și în gândire. Am simțit cât de sigur pe el era atunci când vorbea despre ceva din tenisul meu sau când îmi răspundea la o întrebare pe care i-o adresam. M-a inspirat cu adevărat votul de încredere pe care mi l-a dat și cred că asta a ajutat mult la acea vârstă la care nu te cunoști suficient de mult.

- Ce hobby-uri ai în afara terenului? 

- Chiar dacă sunt o persoană căreia îi place să stea în aer liber și să facă drumeții, timpul meu preferat este atunci când gătesc. Sunt un bucătar/brutar avid și, atunci când nu mă aflu pe teren, încerc să fiu creativ și să creez alternative sănătoase la rețetele mele preferate.

David, tatăl Jessicăi: „Sunt cetățean american, dar în suflet rămân român”

David Livianu a studiat muzică la celebra școală Juilliard, predă în Brooklyn și are multă încredere că fiica sa poate să realizeze tot ce vrea în tenis. 

Tatăl Jessicăi, în vârstă de 66 de ani, a primit cu multă bucurie apelul Gazetei. "Limba română e limba noastră, nu? Îmi face plăcere să vorbesc românește, dar nu prea am cu cine", spune bărbatul care relatează apoi, în amănunt, cu o pronunție românească ireproșabilă, cum a ajuns în Statele Unite, cu ce se ocupă peste Ocean și ce moștenire a primit de la tatăl său.

„Suntem evrei de origine. M-am născut în București, pe strada Dionisie Lupu, pe 14 iulie 1955, de ziua Franței, în anul în care a murit Einstein. Tatăl meu a fost unul dintre cei mai mari cântăreți ai perioadei interbelice. Am creat un muzeu al muzicii «Dorel Livianu». Tatăl meu a trăit până în 1997, până la aproape 90 de ani, și a crezut că eu o să fiu un mare talent, cu o voce grozavă. Nu s-a întâmplat, dar am primit o educație formidabilă în muzică, mai întâi în România, apoi în Statele Unite. 



Mi-am luat Masterul la «Juilliard». M-am reîntors în România, am făcut patru ani de facultate la Conservatorul București. Am studiat cu mari, mari somități, Aurel Stroe, Ștefan Niculescu, Tiberiu Olah și mulți alții”, spune acesta.

Pot spune că pregătirea școlară din România e la cel mai înalt nivel mondial. Când am ajuns la New York, m-am reîntors în '80 acolo, am intrat «fluierând» la programul de master de la Juilliard, care e considerată una dintre cele mai mari școli din America și din lume.



David Livianu, tatăl Jessicăi

David Livianu: „Sunt cetățean american, dar în suflet rămân român”

„Locuiesc la New York. Soția mea e originară din Bulgaria, fostă campioană de tenis. Are o academie de tenis, lucrează în New York, are licență pentru a da lecții într-un parc. Muncește toată ziua. Oricând e frumos afară și nu plouă sau ninge, e pe terenul de tenis cu copiii. Îi place ce face. 

Eu predau muzică într-un cartier din Brooklyn, într-o școală pentru copii de clasele șase, șapte, opt. Elevii învață cântece din toată lumea, inclusiv din România, învață teoria muzicii, să cânte, să danseze, să se bucure și să fie tineri fericiți, cu puțină educație muzicală și maniere bune.

Nevasta mea a venit aici în 1995, ea și-a luat mai târziu cetățenia, dar eu mi-am luat-o în 1986, în niște condiții speciale. Am fost onorat să scriu un cântec care să aniverseze 100 de ani de la crearea Statuii Libertății, în 1986. 

• Familia Livianu, într-un moment festiv / Sursă foto: Facebook

Am fost invitat atunci alături de alți 199 de noi cetățeni americani. Ne-a onorat să primim cetățenia și să depunem jurământul de cetățenie. Sunt cetățean americani, dar în suflet rămân român, cu rădăcini românești. Toată ziua, dacă aș putea vorbi românește, aș face-o!”.

„Tata a dispărut! Mama îl căuta pe la morgă și poliție”

Dorel Livianu nu s-a ferit să aducă în discuție clipele grele trăite de familie în momentul care tatăl său a fost deportat:

„A avut noroc că a fost deportat în Transnistria și nu în lagărele de exterminare din Polonia și Germania. N-a fost o situație plăcută, a fost o situație foarte grea. Mama, săraca, a umblat pe străzi câteva săptămâni până să afle unde l-au deportat. El a dispărut! N-a știut ce s-a întâmplat, l-a căutat la morgă, la poliție. 

A stat câteva luni acolo, dar a avut noroc și a reușit să scape. El era un om foarte bine făcut, a fost boxer, avea o înălțime bună, dar a venit pe jumătate de acolo!”. 

„În fiecare week-end în mașină, hop, hop, hop pe la diverse turnee”

David vorbește cu multă mândrie despre Jessica: „Are 23 de ani și a crescut cu racheta în mână încă de la 5 ani. A muncit din greu, de la 7-8 ani, la toate turneele de juniori. În fiecare week-end în mașină, hop-hop-hop pe la diverse turnee. 

A avut un ranking foarte bun la juniori. A fost în primele 3 poziții. Școala și-a făcut-o la o universitate de primă divizie, a intrat cu bursă, a avut peste 50 de oferte de la Harvard, Columbia și multe altele. Era în topul jucătorilor juniori de vârsta ei, la 16-17 ani. A decis să meargă la St. John's, care este o universitate cu profil catolic. 

Și-a făcut și masterul, primăvara aceasta a absolvit și a fost prima rachetă la St. John's. Au declarat-o cea mai bună jucătoare din istoria St. John's. Pentru divizia în care ea este, Big East, care include vreo 20-30 de universități, a fost prima jucătoare, în fiecare an au onorat-o cu titlul de «Best Player of the Year» patru ani la rând.

Să ai o bursă și să fii sportiv e o slujbă, nu îți dă nimeni 70.000 de dolari pe an și școală gratuită dacă tu nu muncești. Ea și-a făcut datoria, a jucat frumos. Din punct de vedere al tenisului, sunt niște reguli foarte stricte. În momentul în care ești student și ai o bursă, înseamnă că ai contract cu NCAA (National Collegiate Athletic Association), o organizație-umbrelă pentru toate colegiile și universitățile din America. 



Contractul stipuelează că, atât timp cât ai contract cu ei și primești bursă, nu ai voie să joci la nivel profesionist, ar însemna că primești bani din altă parte și că ai sponsor, ceea ce ar fi un conflict de interese. Ea n-a putut să joace decât foarte puțin turnee profesioniste.



- David Livianu, tatăl Jessicăi

Jessica e în Texas acum, participă la un șir de trei turnee în decurs de trei săptămâni. Se pregătește, aleargă de colo-colo și să sperăm că va merge doar în sus. Planurile mari încep cu pași mici. Eu cred că poate să realizeze tot ce vrea. Are fizic, e sănătoasă, n-a avut accidentări. 



- David Livianu, tatăl Jessicăi

Emma Răducanu? Ce poveste frumoasă! Și ce personalitate extraordinară și frumos dezvoltată. E o fată de treabă, are un zâmbet sincer. A muncit ca un câine să ajungă unde a ajuns și merită tot respectul lumii. Faptul că e româncă este un plus, dar e o bijuterie de om! 



- David Livianu, tatăl Jessicăi

Dorel Livianu a fost deportat, apoi s-a stabilit la New York

Dorel Livianu, cântăreț român de origine evreiască, s-a născut la București, pe 10 octombrie 1907. Peste ani, avea să devină unul dintre cei mai îndrăgiți artiști ai vremurilor, interpretând șlagăre precum „În micul Orășel uitat de lume”, „Ionel, Ionelule”, „Ce frumoasă este viața” sau „Ce faci asta seară tu?” 

Conform Wikipedia, a studiat canto la Conservatorul din București, unde a fost ghidat de dirijorul italian Egizio Massini. Între 1939 și 1945, pe durata Celui De-al Doilea Război Mondial, a lucrat la teatrul evreiesc Baraseum din București. Vocea sa e considerată una dintre cele mai frumoase din istoria muzicii ușoare românești.

Din cauza originilor evreiești, Dorel Livianu a fost deportat timp de opt luni într-un lagăr din Transnistria, unde, conform relatărilor vremii, ar fi supraviețuit datorită renumelui său. În 1955, i-a venit pe lume singurul copil, David, cel care e tatăl Jessicăi. Dorel Livianu s-a mutat în Statele Unite în 1967, încetând din viață tot peste Ocean, la 2 aprilie 1997.

Tenisul ca o tradiție 

Bogdana Romansky Livianu, mama Jessicăi, fostă jucătoare de tenis, și-a dorit ca fiica ei să-i urmeze drumul, relația de dragoste cu acest sport reprezentând o tradiție în familie. 

Aceasta a practicat tenisul, la fel cum s-a întâmplat cu tatăl și bunicul ei. De altfel, tatăl Bogdanei a condus la un moment dat Federația de Tenis din Bulgaria. Unul dintre visurile ei a fost să-și deschidă o academie de tenis peste Ocean, dorință care s-a și materializat între timp.

• Jessica Livianu și mama ei, pe terenul de antrenament.

Hitting-partner pentru Pouille 

Prezentă în tribune la US Open 2016, Jessica Livianu a trăit un moment de o intensitate aparte: a fost hitting-partner pentru francezul Lucas Pouille, cel care tocmai îl eliminase din turneu pe Rafael Nadal. 

„A fost un moment de cotitură pentru mine. Antrenorul lui a venit mine și mi-a spus că are nevoie de cineva pentru a lovi cu Lucas. L-am întrebat: «Vorbești serios?» Așa că am mers și m-am antrenat alături de Lucas Pouille. Mi-am spus: «Pot fi la fel ca el, trebuie doar să lucrez mai mult». Asta m-a făcut să lucrez de 10 ori mai mult pentru a-mi atinge obiectivele», a spus Jessica în urmă cu mai mult timp, pentru New York Tennis Magazine.

10 întrebări pentru Bollettieri

În 2013, Jessica a avut privilegiul de a se antrena în compania reputatului antrenor Nick Bollettieri. La finalul acelui antrenament, Jessica a preluat rolul unui jurnalist și i-a adresat lui americanului 10 întrebări. David, tatăl jucătoarei, a imortalizat momentul care poate fi viziont și astăzi pe Youtube.

Citește și alte știri din tenis:

• Cine e Emma Răducanu, campioana de la US Open » „Tatăl meu m-a târât la tenis, dar am simțit competiția și mi-a plăcut”

• FOTO EXCLUSIV Imagine rară cu Emma Răducanu în România » La ce eveniment a participat în urmă cu mai mulți ani