FCU Craiova l-a iertat rapid pe Sekou Sidibe (20 de ani), la 7 zile după ieșirea nervoasă din meciul cu FCSB, scor 0-1. Adrian Mutu l-a trimis pe mijlocașul belgian titular cu FC Botoșani, iar acesta a răsplătit încrederea primită cu un gol superb. La câteva minute distanță, s-a accidentat și a fost înlocuit.
Iertat rapid de conducerea Craiovei după gesturile necontrolate din etapa 9, de la meciul cu FCSB, Sidibe a fost titular în etapa 10, cu FC Botoșani, și a înscris un gol superb. În minutul 60, a luat o acțiune pe cont propriu: a intrat în careul gazdelor, l-a depășit pe Țigănașu și a șutat cu stângul, la colțul lung, direct în vinclu.
La doar câteva minute distanță, distanță, Sidibe a căzut pe gazon în timpul unui sprint. Instant, a dus mâna la coapsa dreaptă, iar apoi a fost înlocuit.
Sekou Sidibe, titular în FC Botoșani - FCU Craiova la 7 zile după ce fusese exclus din lot
În urmă cu o săptămână, Marcel Pușcaș, directorul general al Craiovei, a anunțat despre Sekou Sidibe că e exclus din lot și amendat din cauza ieșirii nervoase de la meciul cu FCSB (0-1).
Schimbat de Adrian Mutu în minutul 65, belgianul a fost foarte nervos la ieșirea de pe gazon. A gesticulat, a șutat în aer, și-a scos tricoul, aruncându-l pe jos, și a plecat direct la vestiare.
„Despre băiatul ăsta nu putem vorbi încă prea mult, are 20 de ani, dar vârsta nu scuză un asemenea gest. El a fost azi exclus din lot şi amendat. Toleranța este zero la noi la club”, a fost reacția directorului general Marcel Pușcaș.
La o săptămână distanță, în etapa 10, Sekou Sidibe a fost reprimit în lot și - mai mult - chiar titular la meciul cu FC Botoșani.
Așadar, Sidibe a fost pedepsit doar pentru meciul dintre FCU Craiova și Petrolul (1-0) din „16-imile” Cupei României, disputat pe 21 septembrie. La duelul de la Ploiești, nativul ivorian nu a făcut parte din lot.
Sekou Sidibe // foto: GSPFC Botoșani - FCU Craiova, echipe de start:
FC BOTOȘANI (4-3-3): Pap - Braun, Racovițan, Tchakonte, Țigănașu - Florescu, Edjouma, Ongenda - Kage, Sila, Souza Silva
Rezerve: Contra, Patache, Remacle, Fili, D. Croitoru, Barbosa Santos, Roman, Tîrcoveanu, Petkovski
Absenți: Șeroni (suspendat)
Antrenor: Marius Croitoru
FCU CRAIOVA (4-3-3): R. Popa - Negru, Kovacic, Diallo, Huyghebaert - Asamoah, Dr. Albu, Van Durmen - Sidibe, Cl. Bălan, Ondaan
Rezerve: Mogoșanu, Gajic, Paramatti, Pop, Blidar, Bauza, Raicea, Compagno, Bușu
Absenți: Vl. Achim, Baeten (accidentați)
Antrenor: Adrian Mutu
Sekou Sidibe a fost pe radarul unor cluburi importante
Crescut timp de 9 ani la PSV Eindhoven, fotbalistul cu naționalitate belgiană s-a născut în Coasta de Fildeș. Sekou era considerat la 15 ani „wonderkid”, copil-minune, iar cluburi mari precum Manchester United, Everton, Tottenham sau Inter Milano au încercat să pună mâna pe el.
A rămas la PSV, dar explozia mult așteptată de olandezi a întârziat. A evoluat doar la juniori și tineret până în 2020, an în care Sidibe a semnat un contract pe două sezoane cu FC Emmen, formație modestă din Eredivisie, pentru care a evoluat numai 38 de minute, în trei meciuri.
În iulie, FCU Craiova l-a adus, liber de contract. Sidibe are 6 meciuri și un gol în tricoul alb-albaștrilor.
{{text}}