PSG îl monitorizează atent pe mijlocașul central ivorian Franck Kessie (24 de ani), de la AC Milan.
Vara trecută, vicecampioana Franței a avut una dintre cele mai impresionante campanii de transferuri din istorie. La Paris au ajuns foștii căpitani de la 4 cluburi europene istorice: Lionel Messi (Barcelona), Sergio Ramos (Real Madrid), Gianluigi Donnarumma (AC Milan) și Georginio Wijnaldum (Liverpool). În plus, PSG a transferat fundașii laterali Nuno Mendes și Achraf Hakimi.
Franck Kessie, pe lista lui PSG
După ce l-a luat pe Donnarumma de la AC Milan, PSG se uită din nou în curtea „diavolilor”. În vârful listei cu priorități ale șeicilor se află mijlocașul central Franck Kessie, al cărui contract cu echipa din Milano expiră la finalul sezonului, adică în iunie 2022.
Potrivit Sempre Milan, care citează Le Parisien, negocierile între Kessie și AC Milan pentru prelungirea înțelegerii înaintează lent, lucru de care PSG va încerca să profite. PSG i-ar fi făcut deja o propunere fotbalistului ivorian, una importantă din punct de vedere economic atât pentru el, cât și pentru impresarul său, George Atangana.
Franck Kessie are de ales: fie semnează prelungirea contractului cu AC Milan, fie așteaptă până vara viitoare și merge în Franța, la actualul lider al Ligue 1.
Franck Kessie, de 4 ani la AC Milan
Franck Kessie a ajuns la AC Milan în 2017, de la Atalanta. Mai întâi a fost împrumutat pentru 8 milioane de euro, apoi, doi ani mai târziu, cumpărat definitiv pentru alte 24 de milioane.
În acest sezon are 5 meciuri în care nu a înscris vreun gol și nu a pasat decisiv. Per total, a punctat de 30 de ori pentru AC Milan, în 189 de meciuri.
Cotat la 55 de milioane de euro pe Transfermarkt.com, Franck Kessie are 48 de meciuri pentru echipa națională a Coastei de Fildeș, pentru care a debutat în septembrie 2014.
{{text}}