Simona Halep (30 de ani, locul 15 WTA) va colabora cu antrenorii Adrian Marcu (59 de ani) și Daniel Dobre după despărțirea de antrenorul australian Darren Cahill.
În urmă cu 5 zile, Simona Halep a anunțat că s-a despărțit din nou de antrenorul australian Darren Cahill. Între timp, Simona a comunicat numele antrenorului cu care va colabora în continuare. Este vorba despre Adrian Marcu. În echipa Simonei se află și Daniel Dobre.
Simona Halep va fi antrenată de Adrian Marcu și Daniel Dobre
„Domnul Dobre este în echipă şi a venit şi domnul Marcu. Avem o echipă completă. Plec la aceste turnee cu domnul Marcu. Întotdeauna am avut afinitate cu dumnealui. În 2013, am avut rezultate foarte bune. Singur nu poţi la acest nivel, e presiune. Sunt emoţii înainte de meciuri.
Trebuie să fie o persoană care are încredere în tine şi trebuie să am şi eu încredere în ea, să îmi ofere linişte”, a spus Halep, conform AS.ro.
Simona Halep a mai făcut echipă cu Adrian Marcu în trecut. Ei au încheiat colaborarea în noiembrie 2013.
Simona Halep la US Open, foto: AFPSimona Halep și Darren Cahill, la a doua despărțire
„După 6 ani minunați în care am lucrat împreună, Darren și cu mine am decis că e timpul să încheiem relația. Îți mulțumesc D pentru tot, pentru că m-ai făcut o jucătoare de tenis și o persoană mai bună”, a scris Simona Halep miercuri, 22 septembrie, pe rețelele de socializare.
Aceasta a fost a doua oară când Halep și Darren Cahill se despart. În noiembrie 2018, jucătoarea anunța că cei doi încetează colaborarea pentru ca Darren să poată petrece mai mult timp alături de familie.
Ulterior, în septembrie 2019, Halep a declarat că va lucra din nou cu Darren Cahill, colaborarea începând la startul anului 2020.
Cei doi au început să lucreze prima oară în vara lui 2015, iar alături de australian Simona a câștigat primul turneu de Grand Slam, Roland Garros 2018 și a ajuns pe locul 1 WTA.
Dacă îl va alege pe Adi Marcu iar, va fi o alegere foarte bună. Probabil că Simona simte nevoia unui antrenor român, cu care să stea tot timpul.
- Cristian Tudor Popescu, pe 22 septembrie
Programul Simonei Halep în finalul de sezon
Următoarea întrecere la care fostul lider mondial va lua parte este BNP Paribas Open, din Indian Wells, California. Turneul, pe care Simona l-a câștigat în 2015, se va desfășura între 6 și 17 octombrie.
După BNP Paribas Open urmează Kremlin Cup, din Moscova, competiție care va avea loc între 18 și 24 octombrie. Simona are în palmares un trofeu de campioană și de la acest turneu, din 2013.
În fine, ultimul turneu din sezon la care Simona Halep va lua parte este găzduit chiar în România. Simona va participa la Transylvania Open de la Cluj-Napoca. Competiția se va desfășura indoor, în Sala Polivalentă din oraș.
{{text}}