Fotbal   •   Liga 1   •   Clinceni

Ionuț Chirilă, făcut praf de Robert Niță: „Nu te apucă spumele?! Mare minune să nu îl pună și ăștia pe YouTube” + atac și la Dragomir

Robert Niță (44 de ani) a ironizat numirea lui Ionuț Chirilă (55 de ani) la Academica Clinceni.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 27 septembrie 2021

Robert Niță (44 de ani) a ironizat numirea lui Ionuț Chirilă (55 de ani) la Academica Clinceni. 

Robert Niță a devenit un atent observator al fotbalului românesc. Împărtășește opiniile, de multe ori într-o manieră dură, pe contul personal de YouTube. Astăzi, „victimă” a fost Ionuț Chirilă.

Robert Niță, atac la Ionuț Chirilă: „Chiar atât de jos am ajuns?”

„Când îi auzi pe Răzvan Lucescu, Mircea Lucescu, Olăroiu, Grozavu, Rădoi, pe un Miță Iosif chiar. Spun ceva oamenii, spun ce văd, ce simt. Își schimbă discursul în funcție de meci. Nu spun aceleași lucruri indiferent de meci, niște șabloane. 


Când auzi în 88 de intervenții aceleași 88 de fraze, nu te apucă spumele, nu te apucă nebuniile? Chiar atât de jos în ale antrenoratului am ajuns încât să fie numit în Liga 1 un antrenor care nu spune nimic?”, a spus Robert Niță, pe vlogul personal de pe YouTube

Robert Niță, ironii în serie la adresa lui Chirilă

„Da, construiește frumos. Ca în China, repede și se prăbușește. Îi ia pe ăia morți și îi face vii. Îi îmbălsămează și îi vinde. Clinceniul a murit frumos, dar tot la groapă e.

Corect, Clinceniul n-a făcut puncte cu echipe slabe, iar acum la tine e greu. Și-a asumat, are dreptate. Trompeta aia de Poenaru, care nu i-a pregătit nici tehnic, nici tactic, nici fizic. Ce să facă săracul Ionuț acum când joacă cu FCSB, Rapid, Botoșani, Cluj? Așa, deci are scuze și cu Botoșani, că sunt cei mai buni.


N-are tabla, a uitat tabla acasă, din păcate. Eu, dacă eram jucător acum, îi ziceam: «Păi, filosofule, dacă suntem așa praf, de ce ai mai venit tu? Dacă fizic nu putem, tactic nu știm, tehnic ne mișcă mingea de apărători... cât ai fi tu de bun, ce să mai faci?»

Mare minune dacă nu-l filmează și ăștia să-l pună pe YouTube. Cred că e singurul antrenor din istoria modernă a fotbalului internațional care este filmat la o ședință în batjocură și pus pe YouTube de către jucătorii lui”, a mai spus Niță.

Dumitru Dragomir, în vizorul lui Robert Niță: „E vreun interes”

Dumitru Dragomir s-a numărat printre persoanele care au salutat instalarea lui Ionuț Chirilă la Academica Clinceni. Robert Niță a comentat și acest lucru.

„Din prostie, dacă te bagi în toate, în 100 de lucruri, și îți dai cu părerea, 2-3 îți ies. Pe urmă te bagi în față. Domne, a nimerit oracolul de la Bălăcea... Bălcești. L-a văzut antrenor... Probabil e vreun interes. Cu nepotul sau alt interes. 

De ce nu l-a văzut până acum? De ce nu l-a pus la selecționata Ligii pe «Capello»? De ce nu l-a sunat pe Jean Pădureanu să îi zică să îl pună antrenor? Îi lăuda pe unii de nici nu se apucaseră de antrenorat. Avea el interese cu blaturile, cu șpăgile, cu ce se vorbea în vremea aia. Acum, dacă a fost adevărat, nu știu, dar se vorbea”, a comentat Niță. 

Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.